În fiecare an, câteva mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la universităţile din România obţin burse de studiu la instituţii de învăţământ din străinătate. În acest an universitar, Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate a „trimis” afară 235 de tineri.
Cei mai mulţi sunt plecaţi pe baza acordurilor bilaterale între Guvernul României şi guvernele celorlalte state, fiind vorba, în acest caz, de 116 bursieri. Majoritatea vor sta cel puţin 3 ani în străinătate, la cursuri universitare. 20 sunt la masterat sau doctorat şi 15 fac cercetare. 40 de bursieri sunt plecaţi pe baza HG 697/1996. Şi dintre aceştia, 7 vor face facultatea în străinătate, 15, masteratul sau doctoratul şi 18 vor face cercetare.
Dacă prin intermediul burselor MECT pleacă, anual, în străinătate câteva sute de tineri, numărul celor care pleacă, pentru un semestru sau un an, cu burse ERASMUS, trece de 3000. În 2005-2006, a fost vorba de 3.261 de studenţi, în 2006-2007, numărul a trecut cu puţin de 3.100, iar anul acesta se aşteaptă ca alţi 3.200 de tineri să obţină un stagiu ERASMUS. Până în prezent, România a avut aproape 19.000 de bursieri ERASMUS.
Dacă la cei care obţin burse prin aceste programe îi adăugăm şi pe cei care aplică pe cont propriu la universităţi din străinătate, găsesc burse pe alte căi, sau îşi finanţează singuri studiile în străinătate, numărul creşte vertiginos. (M.C.)
În fiecare an, câteva mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la universităţile din România obţin burse de studiu la instituţii de învăţământ din străinătate. În acest an universitar, Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional pentru Burse de Studii în Străinătate a „trimis” afară 235 de tineri.
Cei mai mulţi sunt plecaţi pe baza acordurilor bilaterale între Guvernul României şi guvernele celorlalte state, fiind vorba, în acest caz, d