Irakul si chestiunea kurda Unele triburi vechi slave nu concepeau luarea unei decizii decat prin unanimitate. Majoritatea nu exista. Iar unanimitatea se crea fie prin inlaturarea fizica a unei factiuni minoritare (exterminare), fie prin indepartarea ei spatiala (exil). Situatie similara in comunism. Aceasta pare sa fie problema dominanta in Irak acum. Puterea este conceputa ca un tot. Nimeni nu vrea sa o imparta, ca si cum ar fi de neconceput ca puterea ar avea proprietatea de a fi divizibila. In Liban, factiunile sunite, siite si maronite s-au luptat pret de decenii pana la epuizare, eliminandu-se reciproc. In sudul Sudanului, guvernul musulman de la Khartoum s-a luptat cu rebelii animisti si crestini timp de 20 de ani pana sa ajunga, sub presiuni externe, la un acord de impartire a puterii la Naivasha. A imparti puterea pare a fi o operatiune care se invata sau se deprinde in societatile postautoritare prin domesticirea unui instinct aparent predominant, izvorand dintr-o psihologie a impunerii, a dominarii, prin capturarea totala a puterii. Aritmetica puterii Unele situatii de politica interna reflecta aceeasi indivizibilitate a puterii chiar dupa multi ani de tranzitie. Poate armele nu sunt mitraliere si exlozibili capcana, dar se aplica aceeasi lege de fier a politicii Talionului: "cand esti vulnerabil, nu te iert nici pe tine, nici pe aliatii tai: ma astept ca nici tu sa nu ma cruti, cand ma prinzi in inferioritate". Aliantele intre partide si in interiorul lor sunt fragile. La fel si eficienta guvernarii, energiile fiind canalizate primordial spre luptele de afirmare a puterii si jocurile de castigare a influentei. Dupa centralizarea din regimurile autoritariste, toate factiunile vor sa se exprime politic, sa ia puterea, pentru a-si impune propriul proiect de transformare a societatii. Sa ne aducem aminte, oricat de convinsi de aparenta noastra unicitate, de po