“Credeti-ma, eram ieri pe drumul dintre Alexandria si Cairo, la sfarsitul vizitei, imi veneau stirile din tara, din pacate, pe SMS, pentru ca nu puteam fi prins prin telefonia mobila.

Eram cam in plin desert si ma gandeam daca nu cumva am putea cumpara un teren din desertul ala egiptean, sa-i plasam acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de ras” (Adrian Cioroianu, ministru de Externe, declaratie pentru Antena3 - 3 noiembrie 2007)

Nu am multe sa adaug la ce s-a scris deja, si s-a scris bine, despre aceasta declaratie. Faptul ca autorul ei e denumit informal “sef al diplomatiei” spune mult despre cat de anapoda functioneaza institutiile in aceasta tara. La fel, faptul ca au trecut trei zile si continua sa ocupe respectivul post.

Ma indoiesc ca va fi indepartat de acolo, caci e sprijinit de un partid care are ca doctrina politica fundamentala sicanarea in orice fel a lui Traian Basescu.

Cu toate astea, cu toate criticile care-i se pot aduce, eu cred ca declaratia are si ceva ce merita aplaudat. In fond, si cel mai probabil fara stiinta autorului, este o dovada clara de onestitate. Este o marturisire sincera si categorica a incompetentei; poate cea mai sincera de pana acum. Incompetenta ministrului, a cabinetului din care face parte, a autoritatilor noastre in general.

Sigur, declaratia se refera la ceva gen lagare de munca pentru “astfel de oameni care ne fac de ras“. Insa implicatia imediata, evidenta, este ca asta e singura “solutie” la care-l duce capul pe autorul ei.

Asta a reusit ministrul Cioroianu, inafara de a-si fi imbunatatit relatiile cu admiratorii lui Ion Antonescu: sa admita sincer lipsa de idei si de solutii, sa recunoasca faptul ca situatia il depaseste si pe el si pe colegii lui.

Fanteziile cu batalioane disciplinare sunt alternativa, simpla si probabil confortabila pen