Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a inclus doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, Mircea Bornescu şi Florin Costea, printre revelaţiile acestui campionat. Mai mult, „Corleone“ sfătuieşte echipele din Capitală, care au pierdut pentru moment bătălia cu provincia, să-i transfere pe cei doi, alături de alţi jucători care s-au remarcat în acest sezon.
„Dacă vor să revină în top, granzii din Bucureşti trebuie să îi transfere pe Bornescu şi Costea de la Craiova, pe Ljubinkovic şi Mardare de la Vaslui, pe Bâlbă de la Poli Iaşi şi pe Janos Szekely de la Oţelul“, a spus Dragomir. El a uitat să precizeze că aceşti jucători vor avea nevoie de acceptul cluburilor de la care provin pentru a face pasul spre Bucureşti, situaţie în care lucrurile se complică. Cel puţin în cazul Ştiinţei, care nu este dispusă să dea drumul la vreun jucător în perioada care urmează, singura excepţie fiind Dorel Stoica. Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a inclus doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, Mircea Bornescu şi Florin Costea, printre revelaţiile acestui campionat. Mai mult, „Corleone“ sfătuieşte echipele din Capitală, care au pierdut pentru moment bătălia cu provincia, să-i transfere pe cei doi, alături de alţi jucători care s-au remarcat în acest sezon.
„Dacă vor să revină în top, granzii din Bucureşti trebuie să îi transfere pe Bornescu şi Costea de la Craiova, pe Ljubinkovic şi Mardare de la Vaslui, pe Bâlbă de la Poli Iaşi şi pe Janos Szekely de la Oţelul“, a spus Dragomir. El a uitat să precizeze că aceşti jucători vor avea nevoie de acceptul cluburilor de la care provin pentru a face pasul spre Bucureşti, situaţie în care lucrurile se complică. Cel puţin în cazul Ştiinţei, care nu este dispusă să dea drumul la vreun jucător în perioada care urmează, singura excepţie fiind Dorel Stoica.