In astfel de momente, altceva conteaza: forta de reactie institutionala, capacitatea unei tari de a pune politica intre paranteze si de a actiona in folosul propriilor cetateni.
„Pentru limba romana, apasati tasta unu. Per italiano, premere due...“ Ora 22.30 la Bucuresti, 21.30 la Roma. Din studioul emisiunii „100%“, luni, 5 noiembrie, in plina criza a relatiilor romano-italiene, incerc sa prind la telefon un functionar al Consulatului nostru de la Roma.
La celalalt capat al firului, asa cum au avut ocazia sa auda toti telespectatorii Realitatea TV, raspunde vocea seaca a unui robot telefonic. In ciuda reactiei din studio, nu sint uluit. Sint doar dezgustat si incarcat de furie: cu citeva ore inainte de inceperea emisiunii, incercasem deja experimentul telefonului din biroul meu.
Stiam ca asa va fi: daca seara, la ora 18.00, nu raspundea nimeni, era putin probabil sa gasim un functionar de garda in consulat patru ore mai tirziu.
Speculind, pe buna dreptate, declaratia stupida a ministrului Cioroianu legata de deportarea romanilor infractori in desertul egiptean, Traian Basescu aprecia deunazi ca ministrul de Externe ar fi trebuit sa demisioneze in minutul doi.
Probabil, dar in cazul acesta, pentru afirmatia „cele mai mari probleme le avem cu romanii de etnie roma care comit cele mai multe infractiuni“, locul domnului presedinte unde ar fi oare?! Din orice unghi am privi problema, nu declaratiile facute in aceste zile de oficiali mai marunti sau mai mari, italieni ori romani, sint cele mai importante. La ei e o perioada de campanie, la noi e o campanie electorala permanenta.
In astfel de momente, altceva conteaza: forta de reactie institutionala, capacitatea unei tari de a pune politica intre paranteze si de a actiona in folosul propriilor cetateni.
Or, intr-un astfel de context, in care
