Una dintre tradiţiile oraşului Ottery St. Mary din Devon (Anglia), care s-a păstrat cu temeinicie incă din secolul al XVII-lea, este competiţia butoaielor cu foc, desfăşurată anual la 5 noiembrie.
Una dintre tradiţiile oraşului Ottery St. Mary din Devon (Anglia), care s-a păstrat cu temeinicie incă din secolul al XVII-lea, este competiţia butoaielor cu foc, desfăşurată anual la 5 noiembrie. Doar cei născuţi in acest oraş pot participa la incendiarul joc, care presupune să alergi cu un butoi in flăcări, purtat pe umeri sau deasupra capului, pănă ce focul mistuie obiectul din lemn sau pănă ce căldura devine extrem de insuportabilă.
OCOLUL LUMIIÂ - Din Argentina la Timişoara, pe cal
Un avocat de 57 de ani, din Argentina, care a pornit intr-o călătorie in jurul lumii pe cal, a ajuns luni la Timişoara. Eduardo Discoli a plecat de acasă in 2001, după ce timp de 35 de ani a aşteptat să pornească in această aventură. El a mers călare 30 de ţări, străbătănd astfel peste 350.000 de kilometri. Argentinianul şi-a văndut casa, maşina şi ferma ca să-şi implinească un vis pe care il are din tinereţe. Argentinianul va pleca din Timişoara spre Castelul Bran, obiectiv pe care vrea cu orice preţ să il viziteze.
BEIJING - Cea mai mare roată de bălci
Chinezii, celebri pentru Marele zid chinezesc, vor să construiască la Beijing Marea roată de bălci, mai mare decăt London Eye şi Singapore Flyer. Roata care va avea o inălţime de 208 metri, urmănd a fi cea mai inaltă şi mai lată construcţie de gen, va fi inaugurată in 2009. Roata gigantică va avea 48 de capsule de observaţie, dotate cu aer condiţionat, fiecare dintre acestea avănd o capacitate de 40 de pasageri. In zilele senine, roata va fi vizibilă de pe munţii din nordul oraşului Beijing. Costul total al construcţiei este de aproximativ 200 de milioane de euro, iar biletele vor costa circa 13 do