Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milioane de euro din relaţia BVB cu Bursa din Viena

Publicat in Adevarul, miercuri 7 noiembrie 2007 ·

De peste doi ani, companiile internaţionale urmăresc societăţile româneşti care au la bază indicele ROTX. Cooperarea dintre Bursa din Viena şi BVB pe partea de indici bursieri, care

De peste doi ani, companiile internaţionale urmăresc societăţile româneşti care au la bază indicele ROTX.

Cooperarea dintre Bursa din Viena şi BVB pe partea de indici bursieri, care cuprind integral sau parţial companii româneşti, a atras în ultimii doi ani peste 250 milioane de euro din partea investitorilor străini pe piaţa de capital românească.

Investiţiile au fost plasate în acţiunile companiilor incluse în indicele ROTX, pe care mai multe bănci internaţionale îl folosesc drept suport activ pentru instrumente financiare structurate, potrivit Bursei din Viena. Cele două burse au lansat împreună, la 15 martie 2005, indicele ROTX - Romanian Traded Index, care cuprinde companiile româneşti cu cea mai mare capitalizare şi cele mai lichide acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.

Toate certificatele care au la bază indicele ROTX sunt listate atât la Bursa din Viena, precum şi la alte burse de valori vest-europene, atrăgând atenţia investitorilor internaţionali către companiile listate la BVB.

"Cooperarea cu BVB este cea mai avansată dintre toate cooperările pe care Wiener Börse le-a iniţiat cu bursele din Europa Centrală şi de Est.

Avem o relaţie instituţională excelentă şi suntem convinşi că putem să aprofundăm în continuare cooperarea pentru ca împreună să fim pregătiţi pentru a face faţă oricăror schimbări datorate atât concurenţei regionale, cât şi globalizării la nivelul pieţelor bursiere", a declarat Michael Buhl, preşedintele Bursei din Viena.

Tranzacţionări de succes şi pentru indicele SETX

Pe lângă acţiunile analizate de indicele ROTX, investitorii internaţionali tranzacţionează şi acţiunile companiilor româneşti in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°