Într-un meci în devans al etapei a cincea, CET Govora va întâlni astăzi, în sala sporturilor „Traian“ din Râmnicu Vâlcea, pe Rapid Bucureşti. Întâlnirea, care va începe la ora 17.00, va aduce faţă în faţă ocupanta locului trei, CET, şi echipa de pe locul opt, Rapid. Vâlcencele au înregistrat în etapa precedentă prima înfrângere din acest sezon şi vor să recupereze punctele pierdute cu UTCRE Cluj Napoca. De partea cealaltă, chiar dacă este pe poziţia a opta, Rapidul nu este o echipă deloc de neglijat, giuleştencele au cinci puncte, dar mai au de disputat o restanţă, în compania Naţionalului Iaşi, ocupanta ultimului loc din clasament.
Tot la Râmnicu Vâlcea, în această perioadă se află cantonată şi echipa de junioare Under 14. Naţionala de junioare o are ca antrenoare principală pe Antoaneta Toma, nimeni alta decât soţia şi secundul lui Mihai Toma, tehnicianul principal al echipei CET Govora. Într-un meci în devans al etapei a cincea, CET Govora va întâlni astăzi, în sala sporturilor „Traian“ din Râmnicu Vâlcea, pe Rapid Bucureşti. Întâlnirea, care va începe la ora 17.00, va aduce faţă în faţă ocupanta locului trei, CET, şi echipa de pe locul opt, Rapid. Vâlcencele au înregistrat în etapa precedentă prima înfrângere din acest sezon şi vor să recupereze punctele pierdute cu UTCRE Cluj Napoca. De partea cealaltă, chiar dacă este pe poziţia a opta, Rapidul nu este o echipă deloc de neglijat, giuleştencele au cinci puncte, dar mai au de disputat o restanţă, în compania Naţionalului Iaşi, ocupanta ultimului loc din clasament.
Tot la Râmnicu Vâlcea, în această perioadă se află cantonată şi echipa de junioare Under 14. Naţionala de junioare o are ca antrenoare principală pe Antoaneta Toma, nimeni alta decât soţia şi secundul lui Mihai Toma, tehnicianul principal al echipei CET Govora.