Valeriu Cristea
Dictionarul personajelor lui Dostoievski
Editia a II-a, Editura Polirom, Iasi, 2007, 974 pp.
Desi e considerata de unii, din lene a gindirii, un domeniu parazitar, critica literara prilejuieste uneori (e drept, destul de rar) capodopere in adevaratul sens al cuvintului. Dar pentru asta e nevoie nu numai de rigoare, de exigenta sau de o mare capacitate de efort, ci si de pasiune, de participare fara rest la cercetare; altfel spus, de vocatie. Alaturi de Lucian Raicu, Valeriu Cristea este criticul care s-a implicat cel mai mult, afectiv mai ales (altfel nici nu se prea poate), in critica pe care a scris-o. Pentru el literatura nu reprezenta o pasiune exercitata in timpul liber si nici o simpla meserie, exercitata cu detasare de chirurg, ci un fel de modus vivendi.
Altfel nu e de conceput cum de a reusit sa rotunjeasca un proiect ce poate parea prometeic, cum este Dictionarul personajelor lui Dostoievski. Dupa ce ii consacrase marelui rus, in 1971, un volum care analiza primele sale scrieri (Tinarul Dosotoievski), Valeriu Cristea a continuat sa ramina obsedat de umanitatea din opera scriitorului de capatii. Cine ii citeste memorialistica din Dupa-amiaza de simbata si Bagaje pentru paradis poate sesiza ca marile drame personale sint asumate, masurate in oglinda unora plasmuite de autorul Fratilor Karamazov. Dostoievski nu mai este pentru criticul sau un scriitor ca toti ceilalti, un pariu profesional, un reper livresc, ci devine una dintre certitudinile experientei sale existentiale. Coplesit tocmai de umanitatea acestei opere, Valeriu Cristea purcede la un recensamint al acesteia, din care intentiona sa nu lase nimic pe dinafara.
Era o datorie de onoare, nu numai pentru Daniel Cristea-Enache, nepotul disparutului autor, ci chiar pentru cultura romana, reeditarea, intr-un singur masiv op, a acestui monument de
