Discutiile pe seama proiectului de reformare a sistemului electoral din Romania continua, implicind invariabil toate cele trei dimensiuni sociale: macro, mezzo si micro. Altfel spus, fie ca discutiile se poarta la nivelul institutiilor statului, la cel al grupurilor (incluzind aici de la partide parlamentare pina la organizatii si grupuri ale societatii civile) sau la cel individual, disputele de orice fel – juridice, politice, sociale sau cetatenesti – sint inevitabile.
Inainte de a proceda la analiza separatiilor care genereaza neintelegerea, trebuie insa lamurita o chestiune pur terminologica, anume no-tiunea in sine de „vot uninominal“, notiune care, de drept, nu exista! Fara a fi clasata din start drept o formalitate pretioasa, precizia in termeni este eminamente utila, deoarece putem descoperi ulterior ca ea lamureste implicit si unele dificultati metodologice. Pe scurt, pentru respectarea autenticitatii, ceea ce este „uninominal“ intr-un sistem electoral nu este votul, ci circumscriptia. Conditii in care votul desemneaza actul fizic, dublat de un procedeu intelectual, deliberativ, prin care un cetatean isi desemneaza reprezentantii, pe cind circumscriptia este diviziunea teritoriala si a corpusului electoral, ea putind fi uninominala sau plurinominala, in functie de numarul de alesi care ii sint alocati. Altfel spus, magnitudinea circumscriptiei si formula electorala (majoritara sau proportionala) sint doua (nu si unicele!) dintre atributele oricarui sistem electoral.
Proportionalitate si majoritate absoluta
Acestea fiind spuse, lamurind asupra inconsecventei terminologice a „votului uninominal“ prin inlocuirea sa cu formulele consacrate de scrutin majoritar in circumscriptii uninominale sau scrutin proportional in circumscriptii uninominale, atingem primul si cel mai important punct care desparte cele doua variante de proiect,
