Pentru jazzmanii nostri plecarea nu e o indepartare, ci mai degraba o apropiere si/ sau o largire a patriei. inainte de ’89, ei invocau necesitatea plecarii din tara sau isi motivau raminerea in strainatate prin faptul ca in interiorul granitelor activitatea lor profesionala era limitata ori, in cel mai bun caz, tolerata, iar iesirile erau obstructionate daca nu chiar interzise. Astfel, nu-si puteau onora invitatiile de a cinta peste hotare in festivaluri si/sau turnee.
Ce se intimpla dupa ’89 si de ce pleaca, de ce ne parasesc mai ales tinerii? Simplu. Contextul nostru cultural-artistic-economic si mass-media, din pacate, nu ii apreciaza/ favorizeaza cum se cuvine. Avind libertate de miscare, firesc, se duc acolo unde le este mai bine.
Iata citeva exemple de muzicieni care, odata plecati, (dupa ’89) au lasat goluri greu de inlocuit in instrumentatia respectiva si in show biz-ul jazzistic de la noi: Dan Ionescu – chitara (Canada), Catalin Rotaru – contrabas, Adrian Stefanescu – baterie si Emil Bazga – trompeta (SUA), Marta Hristea – voce (Olanda), Monica Madas – voce (Anglia), Arthur Balogh – contrabas (Germania), Alex Simu – saxofon, Catalin Milea – saxofon si George Dumitriu – chitara, ultimii trei (deocamdata) studenti in Olanda, dar cu mari posibilitati de a ramine in Occident.
Ca fapt divers, in urma cu doi ani, admiram tinerii muzicieni care alcatuiau Trio/proiectul „Doina jazzului“ (M. Madas, G. Dumitriu, A. Balogh) si dupa citeva prestatii de succes in Art Jazz Club si Event Club din Bucuresti, i-am nominalizat la Premiile de jazz pe 2005 – categoria „Revelatia anului“. Acum toti trei sint plecati, ca sa nu spun „ne-au parasit.“
Subiectul acestui material mi-a fost oferit de CD-ul primit recent din partea a doi dintre cei trei studenti romani care au obtinut bursa la Prince Clause Conservatoire si Royal Conservatoire din
