Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţia de epurare, tocmită pe vorbe

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 noiembrie 2007 ·

Contractul pentru construirea staţiei de epurare de la Făcăi a fost semnat înainte de a fi fost identificate sursele de finanţare. Beneficiarul local al staţiei de epurare de la Făcăi, Primăria Craiova, s-ar putea trezi cu o „amendă“ de 3,2 milioane de euro din partea Ministerului Finanţelor. De atât mai este nevoie pentru ca noii constructori ai staţiei de epurare de la poalele oraşului să fie satisfăcuţi, iar suma nu a fost deocamdată prinsă în nici un buget: nici de stat, nici al Craiovei. Obiectivul este parte componentă a proiectului ISPA, finanţat de Uniunea Europeană şi Primăria Craiova 75%-25%, iar contractul de execuţie a fost semnat de Ministerul Finanţelor cu duetul turco-italian Yapi - EMIT, pe 25,9 milioane de euro, în 26 octombrie, deşi fondurile disponibile din sursa menţionată se cifrează la doar 22,7 milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor Unităţii de Implementare (PIU) ISPA, „suma de 3,215 milioane de euro va fi alocată de la bugetul de stat“. Nici Ministerul Finanţelor şi nici PIU nu au explicat cum de au semant un contract fără să fie oficializată sursa întregului necesar de fonduri. La urechile beneficiarilor craioveni au ajuns însă informaţii potrivit cărora guvernanţii intenţionează să solicite Consiliului Local Municipal să bage mâna în bugetul Craiovei. „Nu ştim deocamdată cine va plăti cele 3,2 milioane. Am înţeles că este posibil ca statul şi primăria să suporte împreună această diferenţă. În privinţa contractului, acesta trebuia semnat, fiindcă lucrările sunt şi aşa în întârziere, iar cele 22,7 milioane sunt certe. Sunt sigur că şi cele 3,2 milioane vor fi alocate. De unde, nu ştim încă“, a spus directorul Companiei de Apă „Oltenia“ SA, Constantin Stamatoiu. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, nu a văzut nici el până acum un act oficial din care să reiasă cine şi când dă banii, dar este hotărât să nu dea o lăscaie din buget. „Nici

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°