Raconté par ceux qui l’on vu – sau „vazut de contemporani“ –, cum vine pe romaneste si se intituleaza o frumoasa colectie de Scrisori, memorii etc., reunite si adnotate de J.-G. Prod’homme, taman in 1927, la Editura Stock, cu ocazia centenarului mortii compozitorului, si relansata de Editura Humanitas in 2007, in traducerea si prefatarea lui Theodor Balan, cu prilejul Festivalului Enescu. Sa zicem. Cartea a aparut asta vara, mult inainte de festival, in binevenita si ignorata colectie „Contrapunct“, girata de Vlad Zografi. Desigur, o aparitie discreta, fara sa stirneasca nici un ecou. Cumva in logica normala a anormalitatii in care traim. E bine si asa. in fine, nu vrem sa deschidem o discutie netovaraseasca despre de ce citesc si pe cine iubesc romanii, dar credem ca este un moment potrivit pentru a aminti de existenta in librarii a acestei frumoase culegeri dedicate marelui Beethoven. Daca el a fost perceput si ca fiinta vie si „trestie ginditoare“ intr-un anume fel de contemporani, noua ne ramine doar muzica.

Marea muzica beethoveniana, contemporana si cu noi, care face si desface intreaga lume sonora ce i-a urmat. Istorie si popoare, destine colective sau individuale, muzica marelui titan de la Bonn ramine – sau ar trebui sa fie – un punct de reper in existentele noastre. Dincolo de partizanatele patimase pentru diferitele forme ale votului uninominal – de parca ne-am lupta pentru „Hernani“! – si dincoace de orgoliul patriotic brusc inflamat dupa o crima oribila comisa de un conational al nostru in Italia. Da, Beethoven este bun la toate, daca vrem sa si simtim ceva din aceasta lume in care mai mult gindim si smecherim idei, decit ni le asumam plenar.

Paginile dedicate lui Beethoven de diversi muzicieni, dar si literati, medici, pictori, prelati sau iubite (Bettina von Arnim) si prieteni, Goethe insusi sau oameni politici precum Baronu