Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică Argint s-a văzut în prealabil cu şeful de cabinet al premierului

Publicat in Gandul, joi 8 noiembrie 2007 ·

La întâlnirea de la Accademia di Romania Argint a luat cuvântul pentru a vorbi despre problemele cu care se confruntă romii în Italia şi pentru a-i transmite ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, prezent la întâlnire, că romii din Italia l-au iertat pentru declaraţia recentă privind deportarea în deşert a românilor infractori, adăugând însă că membrii comunităţii sale au decis să-l ierte. „Romii din Italia v-au iertat, domnule ministru!”, a spus răspicat Argint, în aplauzele celor prezenţi în sală, adăugând că „Numai cine nu munceşte, nu greşeşte“.

La finalul întâlnirii, oficialii de la Bucureşti au fost asaltaţi de români stabiliţi în Italia şi care doreau să le vorbească. Printre ei, Costică Argint, care a stat de vorbă atât cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, cât şi cu ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, moment surprins de camere.

Ieri, Ministerul de Externe, a precizat într-un comunicat remis agenţiei Mediafax că ministrul Adrian Cioroianu nu s-a întâlnit şi nici nu a purtat o discuţie particulară cu Costică Argint. Imagini difuzate, ieri, de posturile de televiziune îl prezintă însă pe ministrul Cioroianu stând de vorbă cu Costică Argint, cu o mână pe umărul acestuia. Înainte de scurta discuţie cu Cioroianu, Argint a fost chiar felicitat de premier pentru modul „foarte concis, foarte coerent” în care a vorbit.

Argint îi pregătea lui Tăriceanu o primire cu ouă şi roşii

Costică Argint a recunoscut, miercuri seară, că premierului i se pregătea la Roma o primire nu tocmai călduroasă, „cu ouă şi roşii care nu fac rău nimănui”. A revenit însă la sentimente mai bune după discuţii cu demnitari din guvern. „M-am întâlnit cu domnul secretar, şef de Cabinet al domnului prim-ministru, Mihnea (Constantinescu - n.r.), un om de mare ispravă, un om care îşi doreşte să facă lucruri bune pentru comunitatea românească“, a spus Costică Argint. Dis

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale: ,,Am spus că nu facem politică, ci facem istorie și s-a adeverit”| VIDEO

Libertatea acum 17 minute
Călin Georgescu, candidatindependent la Președinția României, a făcut duminică, 24 noiembrie, primele declarații după rezultatele exit poll.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum o ora
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 4 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 4 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 4 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 6 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°