Pe blog, Luciat isi marturiseste simpatiile si antipatiile cu o sinceritate deconcertanta. Dar prea multa straduinta autentica la un autor ne trezeste suspiciunea. „Terorista“ e suspect de directa in pareri. il adora pe Cartarescu, ii place T.O. Bobe, nu are „organ“ pentru suprarealism, Cioran o plictiseste, la fel Basescu, desi, evident, in alte grile de interpretare, e incompatibila structural cu Jeni Acterian din Jurnal, nu ii e clar daca si cit de feminista sau misogina e, nu stie daca e de stinga sau de dreapta, nu-i place scriitorul Patapievici si n-ar vrea sa fie in locul Mihaelei Miroiu. in fine, un amestec de afirmatii socante pentru unii, dar numai bune de mustacit pentru altii. Dar in ce masura sint asemenea afirmatii acoperite? Ma tem ca, in lipsa argumentelor, spusele din transeele scrisului sint simple lozinci ale unui combatant. Si totusi, mai bine in transee decit pe linga.
Nu pot fi de acord cu multe dintre subiectivismele (asumate totusi!) autoarei, dar ii respect dreptul la confesiuni critice impresioniste. Nu respinge de facto „expresivitatea de moda veche, cu arhaisme delicioase, fraze imbirligate“, doar marturiseste ca „o oboseste“. Nu gusta, asadar, farmecul desuet al cartilor de anticariat, pretindu-se mai degraba la pulsul actual al literaturii careia ii aplica un diagnostic subiectiv de interpretare. Din fericire, autoarea nu generalizeaza si nu da precepte. „Promoveaza“ literatura romana contemporana fara nici un parti-pris (in afara propriului gust estetic) in spatiul virtual. Nu va spun ce parere are despre Claudia Golea sau despre Jean-Lorin Sterian, doar ca citeste cartile fara prejudecati. Cit despre critici, scrie mai putin si, atunci cind o face, penduleaza intre jurnal intim si ironie la obiect.
Spre exemplu, Luminitei Marcu ii remarca „frica de literatura“, incadrind-o la rubrica de critica, desi recunoas
