Acest Prier seamana mult cu un sfarsit de iarna plangacioasa, rece si ostila. Ploua in rafale, apasat, ca nu cumva primavara sa incolteasca in mugurii imperceptibili, speriati si ei de napasta, lunga si chinuitoare, a frigului.
Tuna si fulgera, iar cerul cenusiu infloreste brusc, nesperat chiar, dand sa se sparga in icnetele furtunii. Dar Sa nu ne innamolim in real, cum ne avertizeaza Eugene Ionesco. In copilarie nu fulgera, ci stralucea, cel putin asa auzisem in casa bunicilor din fascinanta lunca a Dunarii. Stralucea si tuna, semn ca Sfantul Ilie traversa iarasi, manios si grabit, cararile vazduhului, biciuindu-si nervos bidiviii ceresti, hraniti cu taciuni incinsi si adapati din vetrele focului nestins.
Zurbagiu sfant Ilie asta, caci, la orice toana de-a sa, lumea se infiora, pitindu-se, tematoare si tulburata, pe unde apuca! Urgia dezlantuita cu atata fervoare zgomotoasa facea ca Pamantul sa intepeneasca subit, supus si ascultator, intr-o nemiscare adanca si apasatoare, scoasa din timpul de neoprit, altfel. Multi ani am crezut ca excentricul slujbas al Domnului traieste cu adevarat in Imparatia Necuprinsa si, desi n-aveam voie sa trag cu ochiul la exploziile de lumina nascute din impreunarea patimasa a norilor, ma furisam in prispa casei si catam spre cer, doar-doar voi zari atelajul divin. Desigur, nu mi-a fost dat sa vad ceea ce nu puteam vedea, dar, uneori, de sus se pravaleau peste mine bucati de "piatra", albe si rotunde, acoperindu-mi picioarele goale. Dumnezeu ma pedepseste pentru ca am incalcat porunca de a nu-i privi lucrarea!, imi ziceam atunci incurcat si rusinat, pret de-o clipita, exact cat "cristalele" de gheata ajungeau sa se topeasca, luate de suvoaiele involburate ce siroiau prin santurile sapate in buza ulucilor. Spaima - unul dintre cele trei obstacole freudiene in calea libertatii, dar asta aveam s-o descopar tarziu, destul de
