Steaua-FC Sevilla 0-2, in a patra etapa a grupelor, adio Liga Campionilor si, aproape sigur, si Cupa UEFA!
O noua evolutie penibila a bucurestenilor.
Suporterii au parasit echipa.
Primul lucru pe care ai dori sa il faci, in mod logic, dupa meciul Steaua-FC Sevilla (0-2) este acela de a recunoaste, franc, faptul ca spaniolii sunt mai buni. Sunt mai buni si gata!
Apoi insa iti vin in minte fazele, jocul si iti dai seama ca nu rezultatul e cel care deranjeaza, ci maniera de a evolua. Steaua a pierdut destule meciuri si in precedenta editie a Ligii, unele chiar la scor, dar recentele infrangeri cu Sevilla, Arsenal si Slavia Praga sunt mult mai deranjante decat 0-3 cu Lyon sau 1-4 cu Real Madrid, ambele tot in Ghencea! Atunci Steaua a jucat fotbal, a avut ocazii, a pus suflet, a aparut ca o echipa invinsa de valoarea superioara a adversarului. Acum, nimic din toate acestea nu se mai regasesc in jocul formatiei steliste.
Singurul castig al Stelei este portarul Zapata. Apararea gafeaza cand ti-e lumea mai draga (a facut-o si cu Sevilla de cateva ori, ambele reusite ale oaspetilor venind pe fondul unor grave greseli defensive), mijlocul nu construieste deloc pentru atac, avand numai rolul de a "tampona" ofensiva adversa, iar atacantii... care atacanti??? Steaua a reusit "performanta" unica de a trage de 6 ori pe poarta in cele patru meciuri disputate in Liga Campionilor. Daca scoatem cele doua goluri, mai raman patru suturi in patru meciuri, adica un sut la poarta pe meci! si sa nu uitam ca din aceste lovituri unele au fost exact ca singurul (!) sut pe poarta al Stelei din meciul cu FC Sevilla, expediat de Vali Badea in minutul 83, in fapt un fel de pasa la portar, pe centrul portii, de la vreo 25 de metri…
Atunci, se mai mira cineva ca spectatorii au parasit echipa – record dureros, la meci au fost mai putin de 8.000 de specta
