De la Agârbiceanu
la Mateiu Caragiale
Steaua, revistă literară, artistică şi culturală mensuală, editată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Redacţia publicaţiilor pentru străinătate, are o ţinută pe măsura destinaţiei sale. Într-un cuvînt, revista e consistentă şi plăcută la lectură, cu texte bine alese şi atent scrise. De exemplu, articolul lui Ion Buzaşi, din numărul de pe luna septembrie 2007, despre "Scrierile creştine ale lui Agârbiceanu", prilejuit de împlinirea a 125 de ani de la naşterea scriitorului. "Mesajul etic este o trăsătură evidentă a scrierilor lui Agârbiceanu, cu atît mai evidentă în cele cu explicită temă creştină. I s-a adus acuza că ar fi un scriitor cu tendinţă moralizatoare şi, într-un fel de profesiune de credinţă, scriitorul a căutat, nu să se apere, ci să se explice: Pentru mine, începînd de la vîrsta de 21-22 de ani, cea mai înaltă frumuseţe omenească e frumuseţea sprituală, armonia şi desăvîrşirea vieţii spirituale." Cronicarul a reţinut de asemenea recenzia Mihaelei Ursa ("Debutul critic al unui fizionomist") pe marginea cărţii lui Angelo Mitchievici, intitulată Mateiu I. Caragiale Fizionomii decadente (Institutul Cultural Român, 2007): "Reuşita cărţii este că întreţine mitul (tot mai des vizitat) unui Mateiu Caragiale dandy, "parcimonios cu apariţiile publice", "retractil", "crepuscular nocturn", "degeneraţionist", obsedat de heraldică sau de astrologie, trufaş, proiectat în personajele sale, cultivînd kitsch-ul şi violenţa estetică etc. etc."
Atotputernicele servicii secrete
Programatic, revista LETTRE INTERNATIONALE acordă o atenţie mai mare decît literaturii de ficţiune (totuşi un capitol consistent din sumar) reportajelor, comentariilor şi analizelor făcute de scriitori, istorici, sociologi, politologi, jurnalişti - evenimentelor şi situaţiei actuale din diferite zone geopolitice. D