Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţă şi sens

Publicat in Romania Literara, vineri 9 noiembrie 2007 ·

De la Pavel Dan au rămas două caiete cu titlurile însemnări de viaţă şi O viaţă de om cu toate peripeţiile ei. Jurnal început în 26. VII. 1925, Clipe trăite; reunite într-un volum selectiv de Sergiu Pavel Dan, în 1974, aceste texte marchează intim prin chiar titlurile lor zodia nouă sub care intră specia jurnalului intim după 1920; cu Geo Bogza, Pavel Dan, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Octav Şuluţiu, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, jurnalul se "sincronizează" cu momentul literar al anilor ^30 ai secolului trecut, păstrînd, desigur, caracteristicile generale ale speciei, fixate încă din prima jumătate a veacului XIX, dar, în aceeaşi măsură, ilustrînd noul orizont literar şi, în fond, noua viaţă a scriitorului, cu realităţile şi fantasmele sale atît de diferite de lumea lui Rosetti, Cipariu, Hasdeu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre Ispirescu, Ioan Artemie Anderco, Traian Demetrescu şi ceilalţi autori din secolul Junimii. Iar cea dintîi realitate a vieţii scriitorului este ceea ce aş numi conştiinţa profesiunii sale: iat-o în primele însemnări din jurnalul lui Pavel Dan: "în 8/I ^926 am compus nuvela O răzbunare sîngeroasă pe care am vîndut-o în schimbul Fraţilor Karamazov şi o sută optzeci de lei lui Todea. Am vîndut-o cu multă părere de rău fiindcă nuvela aceasta e o amintire intimă, un echo pe mormîntul dragostei mele. Dar ce puteam să fac? Sărăcia mă strînge de gît. Am mai scris la un roman intitulat Mizeria. Roman pe care niciodată nu-l voi termina; va avea şi el aceeaşi soartă pe care o au miile de nuvele şi poezii care stau de ani de zile în vrafuri pline de praf. Am făcut astăzi un tîrg cu amicul Eugen Giurgiu să-mi transcrie toate lucrările în schimbul a 200 lei".

Un "document" care relevă precaritatea existenţei? Parţial numai, da. în fapt, acest început dezvăluie mirajul textului, valoarea sa; cînd poate vinde un manuscris pentru nişte bani şi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 2 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

China cere SUA ”să anuleze complet” taxele vamale reciproce

G4Media acum 25 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP, citată de Agerpres. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-şi core

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 30 minute
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Bloomberg: Oficialii de la Bucureşti încearcă să recâştige Casa Albă

News.ro acum 2 ore
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România în februarie pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg. Consilierii premierului Marcel Ciolacu

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 5 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Premierul Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătorii de Florii -„Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranță și încredere”

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 aprilie 2025, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor, ocazie cu care evidențiază faptul că în acest an toți creștinii marchează împreună Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. „Toți creștinii

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°