Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiază pe simulatoare ca în Occident

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 noiembrie 2007 ·

Viitoarele asistente medicale de la Facultatea de Medicină din Braşov studiază pe mulaje ca în Occident. Studenţii învaţă cum să acorde primul ajutor şi să trateze anumite răni deschise sau arsuri cu ajutorul unor manechine de ultimă generaţie. Traumatisme, naşteri, resuscitări, injecţii intramusculare, toate arată pe cât se poate de real şi permit studenţilor să îşi perfecteze tehnicile de îngrijire a pacientului. Banii pentru dotările de ultimă generaţie au venit din fonduri guvernamentale obţinute prin proiecte şi au avut rolul de a dota laboratoarele. Comparativ cu celelalte oraşe, la capitolul acesta, facultatea braşoveană este printre singurele care dispune de posibilitatea acestei pregătiri. „Nivelul de predare creşte cu ajutorul acestor păpuşi. Putem manipula valorile pe care studenţii trebuie să le măsoare şi să le testăm reacţia. Avem posibilităţi pe care înainte nu le aveam. Acum găsim tot timpul noi traumatisme pe care să le aplicăm, există membre cu diverse traume ce pot fi interschimbate şi studenţii sunt tot timpul puşi în faţa unei noi situaţii. Ei trebuie să fie foarte bine pregătiţi, pentru a putea face faţă în viaţa reală şi a acorda îngrijirile corespunzătoare oricând”, declară surse din cadrul facultăţii. Manechinele imită foarte bine corpul uman, pielea umană, ţesuturi şi unele sunt dotate chiar şi cu simulator cardiac şi vase sangvine.

Simulator de naşteri

Facultatea dispune de reproduceri ale organismului atât adult, cât şi copil. Unul dintre cele mai interesante manechine simulează o naştere. Studenţii sunt nevoiţi să moşească o femeie care a intrat deja în travaliu şi naşterea nu decurge după reguli, complicându-se. Complicaţiile sunt hotărâte de profesori şi studenţii sunt puşi în dificultate. La capitolul traumatisme, viitoarele asistente se confruntă cu o varietate de plăgi înjunghiate, arsuri, având chiar şi un pacient

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°