În vremea studenţiei mele, filologii făceau armata la artilerie. Am tras cu tunul, cu obuzierul şi cu mortierul. Am învăţat să stabilim elementele iniţiale de tragere (din vedere, sumar şi complet), să determinăm înălţătorul minim după altitudinea cotei din faţă, să întocmim schiţa reperelor, să facem încadrarea largă şi îngustă, să corectăm tirul după indicaţiile observatorului şi să revărsăm un potop nimicitor asupra ţintei, pe care, de văzut, n-o vedeam niciodată... Dar ştirea pe care o primeam de la observator era totdeauna îmbucurătoare: obiectiv neutralizat!

în 1990, ziua de 10 noiembrie (anivesarea naşterii mele) a fost proclamată Ziua Artileriei Române. O cinstesc an de an cu emoţie şi însufleţire. De astădată mi-am adus aminte că în arsenalul meu literar se află cîteva proiectile în versuri, a căror forţă penetrantă n-a fost încă pusă la încercare. Le dedic ca omagiu Artileriei Române.

Ştefan CAZIMIR

Oglindire

Şi în paşnica după-amiază, de blîndă lene provincială,

cînd porumbeii în parc aplaudau frumos din aripi

curcubeele mici ale fîntînii ţîşnitoare,

am intrat tiptil în muzeul oraşului,

căutînd instinctiv puţină umbră şi răcoare.

Treceam distrat pe lîngă ramele vechi de bronz,

citind în răstimpuri cîte un titlu, cîte un nume.

Cu paşi uniformi mă depărtam de oraş,

încet mă depărtam de lume.

Cînd, dintr-o dată, la capătul unei săli prelungi,

în faţa unei pînze m-am oprit fulgerat de uimire.

Era tabloul unui pictor obscur

purtînd un titlu ciudat: "Oglindire".

Vedeai în el o sală de muzeu

cu pînzele dormind în veche neclintire,

iar la capătul sălii, în picioare, chiar eu

privind tabloul numit "Oglindire".

în el, încă o dată, o sală de muzeu

cu pînzele-nvelite de-o pulbere subţire,

ia