Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monumentul public, între mobilier şi magie

Publicat in Romania Literara, vineri 9 noiembrie 2007 ·

După cum bine se ştie, încă de pe vremea romanilor, schimbarea împăraţilor - prin extensie, a regimurilor - aducea după sine schimbarea capetelor vechilor busturi sau, la rigoare, înlocuirea în întregime a unei statui cu alta. Existenţa simbolică, în efigie, cea care prelungeşte o prezenţă determinată, şi cu atît mai mult una exemplară, dincolo de parametrii săi omeneşti, declanşează stări şi comportamente care se înscriu într-un registru foarte larg, de la reculegerea smerită şi pioasă şi pînă la revolta morală şi la furia destructivă. Mari momente din istoria omenirii, de la năvălirile barbare şi pînă la revoluţiile mai mult sau mai puţin sistematizate, au fost, simultan, şi mari bătălii duse împotriva însemnelor, a statuilor şi a simbolurilor consacrate. Pentru că oricît ar fi evoluat umanitatea, pe parcursul a cîtorva mii sau chiar zeci de mii de ani, din punct de vedere al civilizaţiei, al cunoştinţelor ştiinţifice şi al posibilităţilor tehnice, din punctul de vedere al faptelor de conştiinţă şi al reperelor morale ea a rămas captiva aceluiaşi set de reprezentări magice şi de aspiraţii simbolice. Faţă de trogloditul paleolotic, cel care aducea bizonul sau cerbul în interiorul peşterii prin conturarea imaginii sale, apoi îl săgeta acolo în efigie şi socotea vînătoarea din pădure doar o simplă formalitate în consecinţa actului definitiv al identificării şi al uciderii magice, omul contemporan nu se deosebeşte aproape deloc sau, în cel mai bun caz, se deosebeşte doar prin iconografie şi prin recuzită. Locul peşterii l-au luat acum spaţiul public, panoul publicitar, semnul grafic, mediile şi, de ce nu, însăşi capacitatea noastră fabulatorie.

Venirea comuniştilor la putere a însemnat, înainte de naţionalizare, înainte de exproprieri, înainte chiar de inaugurarea marilor şantiere şi lagăre de muncă în care au fost exterminaţi sute de mii de oameni, vinovaţi doar

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 4 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 40 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum 57 minute
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 2 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 7 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 5 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°