Când venea de la Râşnov la Braşov, pe jos sau, în zilele norocoase, cu vreun autostop hipomobil, unul dintre strămoşii mei, pe-atunci adolescent, mergea desculţ, ca să-şi menajeze "încălţările" pe care le purta în traistă. Sau poate că le avea, ca în tablouri, după gât, cu şireturile înnodate. La intrarea Braşovului, pe locul fostei Porţi a Vămii, se spăla în pârâu sau la apa rece a unei cişmele, se încălţa şi pătrundea cuviincios în oraş, cu ghetele curate. Un altul, student cam sărac în ţări străine, îşi punea pantalonii pe dungă, sub saltea, ca să-i "calce". Nu ştiu câtă mitologie şi câtă realitate este în aceste poveşti de familie, dar e cert că îmbrăcămintea a dat mult de furcă omului, care a găsit nenumărate trucuri pentru a arăta bine, chiar atunci când lucrul acesta nu venea de la sine. Ce să mai vorbesc despre îmbăcămintea soţiilor acelor strămoşi, între timp ajunşi oameni cu croitor şi o anume dare de mână! Le-am văzut rochiile în poze sau în realitate şi le-am studiat nenumăratele cute, cutuliţe, copci, năsturaşi văzuţi sau ascunşi, întărituri şi cusături care, toate, nu aveau alt rol decât acela de a pune în evidenţă frumuseţea şi de a masca, pe-alocuri, micile defecte de la mama natură.

După ce i-am citit pe Proust, pe Mateiu Caragiale şi pe Camil Petrescu au început, pe neobservate, să se strângă în biblioteca mea şi cărţi despre modă şi istoria costumului. Astfel, într-un raft accesibil, am un volum intitulat Les écrivains français et la mode. De Balzac ŕ nos jours, primit cadou, câteva cărţi de popularizare, apoi studiile domnului Adrian-Silvan Ionescu, specialist în domeniu, între care impunătoarea Modă şi societate urbană. Moda mi s-a părut întotdeauna un domeniu cu implicaţii neaşteptate şi nu e de mirare că scriitorii, în ciuda faimei lor de boemi sau chiar din cauza acesteia, s-au lăsat în voia celor mai constrângătoare atracţii ale ei. @N