Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljul, codaş la cheltuirea banilor pentru investiţii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 noiembrie 2007 ·

Inaugurarea sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj nu a fost singurul obiectiv al ministrului Cristian Adomniţei, care a poposit încă de la primele ore ale dimineţii în Craiova, pentru a verifica stadiul investiţiilor în unităţile de învăţământ. Primele opriri au fost la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini „Gheorghe Bibescu“ şi la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constatin Brâncuşi“ din Craiova, unde până acum ar fi trebuit să înceapă construirea unui campus şcolar, respectiv a unei şcoli de arte şi meserii. Însă, până acum nu s-a demarat nici procedura de licitaţie de proiect. „Am făcut două vizite neanunţate la două unităţi de învăţământ, unde, potrivit rapoartelor pe care le-am primit, lucrările sunt în mare întârziere şi acum nu se mai poate pune problema cheltuirii până la sfârşitul anului a fondurilor alocate. Nici la GS «Gheorghe Bibescu», şi nici la Colegiul de arte şi meserii nu au fost demarate nici măcar procedurile de licitaţie pentru proiect, iar până acum nu s-a făcut intabularea terenurilor. În plus, pe unul dintre directori nu l-am găsit la ora 9.00 dimineaţa la serviciu. Sper ca Ministerul Finanţelor să îmi aprobe realocarea banilor pentru că aceste obiective trebuie construite. Doljul este pe penultimul loc la cheltuirea banilor, fiind întrecut doar de Bucureşti. Din cele 586 de miliarde de lei vechi care au fost alocate în acest an, şcolile doljene au reuşit să cheltuiască 46%“, a explicat Adomniţei. În aceeaşi situaţie se află şi Liceul teoretic din Bechet, unde ar fi trebuit să înceapă construirea unui campus şcolar, şi Grupul Şcolar Agricol Băileşti, unde trebuia să se construiască o şcoală de arte şi meserii. Ministrul a fost nemulţumit şi de modul în care se cheltuiesc banii pentru investiţii la Universitatea din Craiova, dar a avut cuvinte de laudă pentru investiţiile care s-au făcut la Universitatea de Medicină ş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 9 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 7 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°