Dacă există o ţară europeană unde orice român se simte ca acasă - un acasă mai frumos, mai elegant, mai civilizat -, aceea e cu siguranţă Italia. Fie că vorbeşti de nordul hiperindustrializat, plesnind de prosperitate, de sudul mai sărac, dar de-un farmec unic, de ţărmurile de-o frumuseţe înmărmuritoare sau de partea ei centrală, mustind de istorie, Italia pare ţara ideală pentru a trăi. Subliniez verbul, pentru că nicăieri în altă parte n-am avut senzaţia că trebuie să renunţi la somn, la odihnă, la lene în favoarea unor exerciţii de admiraţie. Există un bun gust seducător în tot ce se întâmplă în Italia. De la modă, la bucătărie, la stil de viaţă, la fotbal şi arte, această ţară e cu adevărat binecuvântată. Cred că secretul stă în amestecul de rigoare şi dezinvoltură care, puse în slujba unui scop precis, conduc la rezultate excepţionale.

Nu doar faptul că limbile noastre sunt extrem de asemănătoare a creat o comunicare instantanee între italieni şi români. Există în străfunzimi ceva care ne face să ne simţim bine împreună, să comunicăm dincolo de bariere sociale sau de nivel al educaţiei. Italienii din nord au fost, mai ales în vestul României, o prezenţă constantă chiar şi în vremea comunismului. Că-i aducea aici spiritul de aventură, frumuseţea româncelor sau simpla plăcere a călătoriei, e greu de spus. Nici nu are vreo importanţă, de vreme ce lumea se simţea atât de bine împreună. Foarte mulţi italieni veneau în România pentru a-şi alege soţii. Dar ne lăsau în schimb ceva din spiritul lor de întreprinzători şi o anumită savoare a bunului gust.

În zona Timişoarei există în momentul de faţă peste cincisprezece mii de italieni, veniţi cu afaceri de lungă sau scurtă durată, dar şi destui stabiliţi pentru totdeauna. E greu să nu-i admiri, să nu vrei să fii ca ei. Cu unii m-am împrietenit la cataramă, aşa că nu-mi imaginez că de sărbători n-am să petrec m