Traducere din etiopiană, note şi comentarii: R.H. Charles

Traducere în limba română şi îngrijire ediţie: Alexandru Anghel

Editura HERALD, 2006

Între cărţile aparţinând aşa-numitei literaturi apocaliptice, „Cartea lui Enoh“ este considerată cea mai de seamă - evident, din afara Scripturilor canonice. Acest tip de literatură porneşte de la postulatul conform căruia întreaga desfăşurare a lumii a fost predeterminată de Dumnezeu. În consecinţă, anumiţi iniţiaţi, aleşi ai lui Dumnezeu, ştiau când va veni sfârşitul acestei lumi. „Cartea lui Enoh“ aparţine perioadei anilor 200-150 î.d.Hr, chiar dacă specialiştii sunt de acord că doar anumite părţi au această vechime (partea „Apocalipsa Săptămânilor“). Nu voi insista în periodizarea fragmentelor acestei cărţi, aşa cum este ea descrisă în cuvântul înainte al cărţii (semnat W. O. E. Oesterley), însă voi spune că autorul părţilor cu cea mai mare vechime a fost depistat ca fiind un evreu care a trăit cândva în nordul Palestinei. Restul cărţilor incluse în „1 Enoh“ (cum mai este denumită, pentru a fi deosebită de „Tainele lui Enoh“) sunt scrise de „hassidimi“ (adică pioşi sau sfinţi) sau de către succesorii lor, fariseii. Alţi cercetători, precum Leszinsky, susţin că, prin modul în care se face referire la calendar, părţile originale ale lucrării sunt clar scrise de saduchei. El insistă în a prezenta „Cartea lui Enoh“ drept o reformă adusă de saduchei calendarului, plecând de la vârsta atribuită lui Enoh: 365 de ani. Cartea ar fi fost scrisă iniţial în ebraică sau aramaică, dar nu a rămas decât în versiunea etiopiană, după ce din versiunea greacă nu au supravieţuit decât puţine fragmente.

După aceste discuţii „tehnice“ voi spune că „1 Enoh“ debutează cu un vis în care eroului i se cere să intervină pentru „veghetorii cerului“, îngerii, anume cei care au comis fărădelegi cu fiicele pământului. Enoh transcr