hăul şi pustia
ea stătea bine aşezată
bine înfiptă în viaţa ei
ca un felinar într-un oraş în plin război
după ce pretutindeni
a sunat stingerea.
ea îşi învelea propriul trup
ca o haină veche ce pocnea în fiecare zi
în altă parte
de atâta purtat.
ea încerca să-si ascundă trupul
gândurile firul de păianjen
ce pornea din inimă
şi se înfăşura pe bornele kilometrice
toate acestea le ascundea ea
cum o mănuşă
mâna infirmă.
acum se ridicase în sfârşit
şi plecase.
ani de zile
bătuse la o poartă
în spatele căreia
erau doar hăul şi pustia.
- maşina frânase brusc
spaima ei preţ de-o clipă
aceeaşi spaimă ani de-a rândul
că avea să-l piardă -
acum se ridicase în sfârşit
şi plecase
ca un copil cu cheia de gât
să caute
hăul şi pustia
în spatele altei porţi.
ea stătea dreaptă
ca un felinar în plină alarmă
noaptea îi cădea pe piele
ca un giulgiu cu monogramă
- să fi fost chiar iniţialele ei? -
auzea maşina foarte aproape
lovind în plin.
n-am să uit
nici în seara asta.
atunci căutam
fără să vreau să găsesc
atunci dădeam nume necunoscute
lucrurilor cunoscute.
atunci oamenii de treizeci de ani
erau bătrâni
şi eu nu urma să am niciodată
treizeci de ani.
nici în seara asta n-am să uit
nici în noaptea asta n-am să dorm.
ursul stă-n bârlog vara-ntreagă
păstrăvii toţi s-au mutat la şes.
muşchiul creşte acum
nu doar în partea de nord a copacului
muşchiul sufocă din toate părţile
deci nu mai indică vai nimic.
azi au îngălbenit toate fru
