O formaţie de muzică se numeşte Sarmalele reci. Sintagma are un umor brutal, dar are, totuşi, umor. Valentin Jantea a găsit, pentru volumul său de versuri (apărut recent la Editura Axa din Botoşani) un titlu similar, care nu este însă deloc amuzant: Sarmale de cuvinte.
Autorul ne priveşte provocator de pe prima copertă a cărţii. Nebărbierit, cu faţa lucioasă din cauza tenului gras şi cu un început de calviţie, el pozează neinspirat în adolescent teribil. Teribilismul i-ar sta bine lui Valentin Jantea chiar şi la o vârstă înaintată, dacă ar fi practicat cu talent. Dar tocmai talentul lipseşte. Această tristă constatare o facem încă de la prima pagină a cărţii, citind un Cuvânt înainte al autorului:
"Sunt obligat să mulţumesc din suflet colectivului care s-a coagulat în jurul noţiunii de Cenaclu: AICI DEPARTE. Pentru că sunt în continuare credul în onestitate şi în faptul că omul s-a născut ca să fie înapoia măgarului, cel puţin în lanţul trofic, am continuat o perioadă să cred în zburătăciri."
De un nonconformism la fel de lipsit de graţie sunt versurile propriu-zise:
"Am fugit în tinereţe de la o ţâţă mare/ Ce mă împroşca prea tare şi cu nemiluita/ În special cu apropo-uri brânzite".
"}âţe împroşcând cu apropo-uri brânzite" - iată o imagine care insultă înalta idee de ţâţă. Autorul ar trebui pedepsit pentru ofensă adusă însemnelor feminităţii. Pedepsit de exemplu cu interdicţia de a se mai apropia la o distanţă mai mică de un metru de purtătoarele acestor însemne.
De altfel, Valentin Jantea se înfurie des şi vituperează, împiedicându-se în cuvinte, împotriva celor din jur:
"A adăpat din noi idei/ Nici că a ascultat vreo zvoană/ El avea una doar în gând/ Să fure nouă cântarul poeziei// Şi un frigider tremurând/ De frig şi de idei colmatate/ Tocmai în congelatorul plin/ De imperfecţiuni// Aşa a mai apărut unul/ Din noi,
