Fotbalul este un fenomen popular. Unanima lui răspîndire provine din maxima simplitate a regulilor şi din instinctul incoercibil al omului care, dacă are acces la o minge, o loveşte cu piciorul. Fotbalul este, aş zice, un apriorism. Păşind pentru prima dată, suţinut de subţiori, fiul meu a întîlnit în cale mingea. Fără ezitare, s-a proptit pe piciorul stîng şi, dovedind că va fi dreptaci, a tras un şut în sfera de cauciuc. De atunci, deşi nu-l învaţă nimeni, dă cu latul şi cu exteriorul din instinct.
Fotbalul e frumos pentru marea lui popularitate. Ajungi într-un sat din Italia sau din China, stai la masă cu un ministru sau cu un mitropolit. Subiectul care te poate apropia de toţi, fără greş, este fotbalul.
"Cică nişte cronicari, duceau lipsă de şalvari". Şi, se vede treaba că, printr-un consens tacit ce aduce a monstruoasă coaliţie, au decis să nu mai lase loc profanilor în aria mingii cu picăţele. Ei sînt supăraţi că singurul domeniul în care pot emite pretenţii tehniciste este la îndemîna, sau mai exact la piciorul, oricui! Politicienii, managerii, medicii, aşii cinematografiei au jargonul lor specializat din care "civilii" sînt excluşi de la primele enunţuri. La fotbal însă, vai, sute de mii de oameni adunaţi într-o tribună şi alte milioane care sparg seminţe în faţa unui ecran de sticlă ştiu ce va să zică şut (shot), ofsaid (off side), gol (goal), "pălitură de osîndă" (penalty) etc.
Atunci ce şi-au zis aceşti nefericiţi, deposedaţi de prestigiul unui jargon propriu? Că trebuie să inoveze limbajul cronicilor ce le comit astfel încît doar iniţiaţii să-l priceapă. Aplecarea către mister şi ezoterism este un dat inefabil al omului, aşa cum este şi lovirea mingii cu laba piciorului!
Iau cîte un ziar de sport, ba chiar şi cîte un tabloid cu pretenţii de cotidian şi mă simt snobat decisiv... Citesc: Fălcosu i-a dat clasă lui Săpăligă. Puriul
