Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al poliţiei new-yorkeze, acuzat de corupţie

Publicat in Gandul, vineri 9 noiembrie 2007 ·

În plină campanie electorală, Rudolf Giuliani, candidat la învestitura republicană pentru preşedinţia Statelor Unite, a primit o lovitură dură. Bernard Kerik, fost comisar de poliţie în New York şi partener de afaceri şi prieten al lui Giuliani, a fost pus sub acuzare pentru corupţie, relatează Reuters. Cu sprijinul lui Giuliani, Kerik, în vârstă de 52 de ani, a fost nominalizat în 2004 de preşedintele George W. Bush pentru funcţia de secretar pentru Securitate Internă. A fost însă obligat să îşi retragă numele de pe listă după ce a recunoscut că nu şi-a plătit impozitele pentru angajarea unei dădace şi în urma mai multor dezvăluiri referitoare la viaţa lui personală.

Un consiliu de juraţi din Westchester County, la nord de New York, anchetează în prezent afacerile şi datoriile financiare ale acestuia faţă de autorităţile fiscale, Bernard Kerik fiind convocat pentru audieri. Potrivit Mediafax, procurorii intenţionează să îl acuze pe Kerik de încercare de influenţare a unei anchete asupra unui contractor suspectat de legături cu crima organizată. Inculparea fostului şef al poliţiei ar putea fi o lovitură grea pentru candidatul republican la preşedinţia SUA. Rudolph Giuliani a fost mult timp mentorul lui Kerik, favorizând promovarea fostului poliţist în diferite funcţii, inclusiv în aceea de şef al centrelor locale de detenţie. Kerik a fost comisar de poliţie în 2000 şi 2001 şi a fost alături de Giuliani după atacurile de la 11 septembrie.

Giuliani s-a lepădat de Kerik

Joi, într-o conferinţă de presă în statul Iowa, Giuliani a răspuns pe scurt întrebărilor jurnaliştilor cu privire la această acuzare care ar putea afecta percepţia publică a capacităţii lui de a-şi aprecia şi selecta colegii. „În acest caz special, am arătat că m-am înşelat", a declarat fostul primar. „Când eşti primarul oraşului New York iei 100.000 de decizii. Unele dintre acestea s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 24 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 53 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 43 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°