Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii, învăţaţi să „joace” la bursă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 noiembrie 2007 ·

Tranzacţii virtuale la bursă şi obţinere de profit. Este lucru pe care îl pot învăţa studenţii dacă se înscriu până pe 25 noiembrie la cea de a şaptea ediţie a proiectului „Investment School”, ce va fi organizat în perioada decembrie 2007 - iulie 2008, de asociaţia studenţească „Voluntari pentru Idei şi Pro-iecte”. În urma înscrierilor vor fi selectaţi 25 de studenţi, care vor lua parte timp de cinci zile la modulul teoretic al proiectului. În perioada 14 ianuarie – 14 martie, aceştia vor trece la practică şi vor tranzacţiona virtual la bursă. Primii trei clasaţi vor fi răsplătiţi cu 1.000, 500, respectiv 300 de euro. Totodată, vor fi selectaţi cei mai buni zece participanţi care vor tranzacţiona timp de trei luni în mod real la bursă, urmând ca în final să îşi păstreze profiturile câştigate. Tranzacţii virtuale la bursă şi obţinere de profit. Este lucru pe care îl pot învăţa studenţii dacă se înscriu până pe 25 noiembrie la cea de a şaptea ediţie a proiectului „Investment School”, ce va fi organizat în perioada decembrie 2007 - iulie 2008, de asociaţia studenţească „Voluntari pentru Idei şi Pro-iecte”. În urma înscrierilor vor fi selectaţi 25 de studenţi, care vor lua parte timp de cinci zile la modulul teoretic al proiectului. În perioada 14 ianuarie – 14 martie, aceştia vor trece la practică şi vor tranzacţiona virtual la bursă. Primii trei clasaţi vor fi răsplătiţi cu 1.000, 500, respectiv 300 de euro. Totodată, vor fi selectaţi cei mai buni zece participanţi care vor tranzacţiona timp de trei luni în mod real la bursă, urmând ca în final să îşi păstreze profiturile câştigate.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 23 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Cine a câștigat finala de la "Românii au talent" și premiul de 120.000 de euro. Moment impresionant pe scenă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Finala "Românii au talent", sezonul 14, a fost câștigată de Cristian Ciaușu, în vârstă de 14 ani. El a impresionat cu momentul său de virtuozitate la nai. Concurenții care s-au luptat pentru premiile puse la bătaie la "Românii au talent" (PRO TV) au

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 40 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 23 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Calendar ortodox, 1 iunie. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 52 minute
În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi M

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum 58 minute
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 10 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum 12 ore
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de un torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare teribilă îi surprinde pe cei trei tinerii, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate aceștia a a

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°