Faptul că N. Manolescu se referă mereu la preopinenţii d-sale e un semn nu numai de corectitudine informativă, ci şi de cavalerism, id est de orgoliu. E aci o disociere tacită de G. Călinescu, care foarte rar îşi cita congenerii. O mustrare implicită adresată acestuia. Dintre poeziile lui Cârlova, "cea mai celebră este Ruinurile Târgoviştei, care a determinat pe Vl. Streinu să considere pe Cârlova unul din poeţii monodişti, ca autor adică al unei singure poezii reţinute de memoria cititorilor". Ori: "Ideea poeziei este că tiranii se înspăimîntă la vederea ruinelor, expresie a slavei strămoşeşti, deci, aşa cum au arătat Călinescu, M. Anghelescu şi alţii, Cârlova adaptează la necesităţi locale răspînditul motiv preromantic". Cu oarecare pedanterie, N. Manolescu notează: "Singurul poet, din prima generaţie romantică, ataşat deplin spiritului High Romanticismului - aşa cum l-a definit Virgil Nemoianu - este la noi Ion Eliade Rădulescu". Ori, dornic de revizuire: "S-a spus că Eliade e nul ca poet liric (Iorga) sau că e de preferat în fabule (Cioculescu), fiind el un clasiciazant, în compoziţiile epice (Scarlat). în realitate, Eliade este liric şi romantic prin însuşi sufletul său poetic monstruos". Nu o dată intervine în polemici vechi. N. Iorga susţinuse "versiunea romantică" a extincţiei lui Cârlova, pe care-l portretiza, în 1907, ca pe un "frumuşel tînăr cu faţa rotundă, delicată, cu ochii mari, trişti, ca de simţirea morţii apropiate", ceeace a prilejuit lui Şerban Cioculescu o replică "sarcastică". Remarca lui N. Manolescu: "în focul polemicii, Cioculescu nedreptăţeşte însă grav pe înaintaşul său, care, dincolo de conservarea imaginii cu pricina, este totuşi primul comentator avizat al poeziilor. Puţine lucruri s-au adăugat apoi spuselor lui Iorga". Cît priveşte scriitura criticului, aceasta e în perena tradiţie postlovinesciană, una "artistă", dezinvoltă, flexibilă,