Un inginer constructor de trenuri din municipiul Orşova a murit joi seară într-un bar din Drobeta Turnu Severin. Cu sticla de votcă în buzunar, orşoveanul a intrat, după terminarea serviciului, în incinta unui local dintr-o staţie, aşteptând autobuzul care să-l ducă acasă. Inginerul a cerut o ceaşcă cu apă şi s-a apucat să citească dintr-o carte, dar, după câteva secunde, a căzut cu capul pe masă, fără suflare. Ospătăriţa barului a chemat ambulanţa şi poliţia. „Nu a zis nimic, am auzit cum suflă mai greu şi, când am ieşit de după tejghea, era deja cu capul pe masă. Cred că murise pe loc“, a spus Oana Mitului, ospătăriţa localului. Omul făcea zilnic naveta în Severin, unde era angajat la Fabrica de vagoane, şi în ziua respectivă a intrat în barul în care obişnuia să bea zilnic. „Astăzi nu ne-a cerut nimic de băut, avea o sticlă în buzunar. A vrut o ceaşcă cu apă şi a început să citească dintr-o carte. Zilnic stătea la noi până venea autobuzul“, a povestit ospătăriţa. Clienţii barului au încercat să îi acorde primul ajutor, fără vreun rezultat, iar la sosirea ambulanţei medicii nu au putut decât să constate decesul. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii criminalişti l-au identificat pe bărbatul decedat şi, împreună cu o echipă de medici legişti, au transportat trupul neînsufleţit la morga spitalului. Un inginer constructor de trenuri din municipiul Orşova a murit joi seară într-un bar din Drobeta Turnu Severin. Cu sticla de votcă în buzunar, orşoveanul a intrat, după terminarea serviciului, în incinta unui local dintr-o staţie, aşteptând autobuzul care să-l ducă acasă. Inginerul a cerut o ceaşcă cu apă şi s-a apucat să citească dintr-o carte, dar, după câteva secunde, a căzut cu capul pe masă, fără suflare. Ospătăriţa barului a chemat ambulanţa şi poliţia. „Nu a zis nimic, am auzit cum suflă mai greu şi, când am ieşit de după tejghea, era deja cu capul pe masă. Cred că m