"Dam case tinerilor!", s-a batut in piept primarul Mazare in urma cu cateva saptamani. Credem sau nu, intentia este salutara. Bun, hai sa nu mai punem la socoteala parerea pe care ne-am format-o, hai sa nu ne mai gandim daca il mai credem sau nu pe edil sau daca mai avem curajul sa spunem ca in spatele intentiei bune nu se ascunde vreun gand meschin. Haideti sa lasam la o parte toate parerile formate dinainte si sa privim intentia ca atare. Cine nu ar vrea, la o varsta la care iti croiesti un drum in viata, te gandesti sa iti intemeiezi o familie si nu este sigur pe un ajutor de orice fel, sa aiba ocazia sa primeasca o casa de la Primarie? Cati tineri nu ar fi dispusi sa faca orice sacrificiu pentru a isi putea incepe viata, cu adevarat, intr-o lume care nu-ti mai ofera, practic, nimic. Imi povestesc cei mai in varsta cum ca, pe vremea lor toate erau altfel. Pai cred si eu. Faceai copii in functie de cate camere ai fi vrut sa-ti aiba apartamentul. Chiar acum cateva zile imi povestea cineva ca s-a decis sa pastreze un al doilea copil, pe vremea lui Ceausescu, pentru ca a vazut ca asa ar fi primit un apartament mai spatios. Familie mare si frumoasa, locuinta pe masura, ce-ti mai trebuia? Stiu, pe de alta parte, ca viata in timpul comunismului nu era roz. Sunt constienta ca existau probleme pe care noua ne vine greu sa le intelegem acum. Insa, de bine de rau aveai posibilitatea sa-ti faci o casa, nu? Sau poate este doar impresia mea. Oricum, viata noastra, a tinerilor de acum, este mult mai agitata, mai plina de probleme si mai lipsita de siguranta zilei de maine. Nu mai ai stabilitate, pe nici un plan, nu te mai poti bucura de clipa, nu iti mai permiti sa pierzi vreun moment. Totul este facut la repezeala. Toate, in afara de gandurile si planurile politicienilor. A pritocit primarul ce-a pritocit si a scos gheseftul cu locuintele pentru tineri. Nici nu cred ca