Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Face politică la 101 ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 noiembrie 2007 ·

Tanti Catalina din comuna gorjeană Aninoasa este cea mai bătrână localnică şi decanul de vârstă al filialei judeţene a Partidului Democrat Ecaterina Militaru, din satul Sterpoaia, a

Tanti Catalina din comuna gorjeană Aninoasa este cea mai bătrână localnică şi decanul de vârstă al filialei judeţene a Partidului Democrat

Ecaterina Militaru, din satul Sterpoaia, a împlinit 101 ani, în data de 9 noiembrie. Tanti Catalina, cum este alintată de cunoscuţi, a fost sărbătorită de către rude, prieteni, dar şi autorităţi, care i-au adus cadouri şi au felicitat-o.

Bătrâna se mândreşte cu faptul că în timpul Răscoalei Ţărăneşti de la 1907 putea merge pe propriile-i picioare. A trăit, de asemenea, perioada tulbure din timpul celor două războaie mondiale, instaurarea regimului comunist, apoi Revoluţia din 1989. Femeia spune că nu deţine niciun secret al longevităţii, ci "trăieşti pe lumea asta cât vrea Dumnezeu!

Ştie El ce face cu noi toţi". De 15 ani este văduvă şi nu are niciun venit, pentru că nici ea şi nici soţul său nu au fost vreodată angajaţi. Chiar şi la vârsta de 101 ani, tanti Catalina dă cu sapa în grădină. Locuieşte împreună cu nişte nepoţi, care o întreţin. La onomastica bătrânei s-au strâns rudele, prietenii, vecinii, dar şi autorităţile locale şi colegii de partid ai femeii.

Ea a primit numeroase cadouri, flori şi un tort pe care să-l împartă cu invitaţii săi. Primăria Aninoasa i-a oferit pachete cu alimente care să-i ajungă măcar pentru o bună parte din această iarnă. Ecaterina Militaru este membră a Partidului Democrat (PD) Gorj, fiind cea mai bătrână activistă.

Femeia urmăreşte ştirile, discută din când în când cu edilul comunei despre politică şi mersul lucrurilor în ţară şi localitatea sa.

De multe ori se întâmplă ca tanti Catalina să nu aibă aceeaşi viziune asupra lucrurilor cu primarul sau ceilalţi membri PD Gor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 7 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 7 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 5 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 11 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 8 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°