Fragmente din tablourile impresioniştilor francezi din secolele XVII-IX, dar şi ale pictorilor olandezi, acesta este Parcul Poporului de ieri sau Parcul „Romanescu“ de azi.Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, viaţa socială a Craiovei intra, după cum mărturisea Florea Firan în lucrarea „Parcul Poporului din Craiova“, „într-o epocă de înflorire. Modelele aduse din Sibiu, din Viena aveau multă trecere şi, amestecându-se cu vechile datine, dădeau societăţii din capitala olteană o înfăţişare ciudată, dar plină de culoare. Rădvane, carăte englezeşti, butci «cu coperiş dinainte», cu „Drugi modă de Beciu“, vopsite roşu sau alte culori bătătoare la ochi străbăteau străzile prăfoase sau noroioase“. Ba, mai mult, în timpul „boierimii craiovene“ pătrunde gustul pentru fast şi lux. Îmbrăcămintea, mobilierul, decoraţia interioară a locuinţelor, chiar mâncărurile preferate se schimbă conform modei apusene. Reprezentanţii noi generaţii încep să călătorească. La Viena şi Paris învaţă tot mai mulţi români, printre care şi tinerii din Oltenia. Şi odată cu preocupările pentru ţinuta vestimentară şi gustul echipajelor luxoase, se simte nevoia unor locuri de promenadă în care să se întâlnească tinerii după moda vieneză sau pariziană. Se doreşte astfel, în 1844, transformarea curţii Liceului numărul 1 de astăzi în grădină publică. „Arhitectul oraşului face planurile şi începe potrivirea terenului. Ion Maiorescu, pe atunci directorul şcolii centrale, se alarmează şi ripostează energic, de teama «neorânduielilor» ce se vor ivi, desigur, în primul rând din punct de vedere al disciplinei în rândul elevilor, neputându-se întinde poliţia şcolastică afară din cuprinsul şcoalei“. Grădina publică nu se mai face, mai târziu şcoala închide locul şi-l plantează cu salcâmi. Şi totuşi, în a doua jumătate a secolului trecut erau în Craiova două locuri destinate plimbărilor: grădiniţa de la Mântul