Primul medaliat olimpic al natatiei masculine romanesti din toate timpurile, Razvan Florea se pregateste la Braila pentru Campionatele Nationale de natatie in bazin scurt de la Hunedoara. Cel mai galonat inotator din natatia romaneasca, a preferat orasul de la Dunare pentru ca aici sint conditii foarte bune de pregatire, cu care de altfel s-a familiarizat inca de pe vremea in care era component al Centrului Olimpic de la Braila. Ieri, dupa un antrenament istovitor, Razvan Florea, inotatorul cu un palmares impresionant, in jur de 300 de medalii nationale, 130 de titluri, 30 de recorduri ale Romaniei la seniori a acceptat foarte jovial sa raspunda la citeva intrebari privind atit obiectivele lui din perspectiva imediata, dar si despre perspectivele natatiei romanesti.
- De ce ati ales Braila pentru aceasta perioada de pregatire?
- In aceasta perioada a anului prefer sa ma antrenez in bazin scurt. Braila imi place foarte mult. Am mai fost in cantonament, in urma cu zece ani, chiar am locuit in acest oras, timp de doi ani, perioada in care m-am pregatit la Centrul Olimpic. Un alt motiv pentru care am ales acest bazin este acela ca in aceasta perioada a anului marile competitii din Europa si din lume se desfasoara in bazin de 25 m si in general toti inotatorii de valoare incep antrenamentele intr-o astfel de locatie, din luna decembrie revin in bazinul olimpic pentru a pregati Campionatele Europene din luna martie si Jocurile Olimpice din august. Dupa nationalele de la Hunedoara, voi continua pregatirea in bazin de 50 m.
- Cind ati demarat pregatirile in vederea noului sezon?
- Toata luna septembrie si putin din octombrie am fost in Franta si apoi am venit la Braila. Am participat si la doua concursuri de pregatire in Italia pentru a-mi verifica timpii pentru perioada actuala si consider ca sint in grafic. Cu cit voi