- pentru că n-a avut timp, nu pentru că n-a avut dreptate -

Cînd ţiganii şi-au început periplul prin vestul Europei, nu existau încă nici autobuzele de Roma, nici şoseaua şi nici măcar portofelele italienilor. Pe la 1400, primele cete de ţigani pribegi erau o apariţie mai curînd exotică în Europa Centrală şi de Vest. Între poveştile pe care căpeteniile lor le îndrugau stăpînilor de oraşe-cetăţi ale vremii, una dintre ele a rămas să le dea numele: gypsy. Cetele de ţigani din acea vreme pretindeau că aparţin unei populaţii creştine din Egipt, blestemată să rătăcească pentru vina de a-şi fi uitat religia. Durerea blestemului nu era însă aşa de mare încît să nu poată fi alinată cu ceva bani, mîncare şi scrisori de acreditare pentru următorul oraş, pe care conducătorii acestor cete le cereau de la stăpînii binevoitori. Operaţiunea a mers cîteva decenii, pînă pe la jumătatea secolului, cînd oraşele europene au început să se cam îndoiască de poveştile astea şi să se uite mai exact la ce făceau nomazii. Vă rog să învinuiţi de rasism cronicile vremii, pentru că ele ne lasă ca motive ale interdicţiilor de a mai intra în oraşe următoarele îndeletniciri: furt, cerşetorie, vrăjitorie (ramură mereu populară a cititului viitorului), precum şi spionaj (cf. Angus Frasier, Ţiganii, Editura Humanitas). Ca detaliu de epocă, trebuie să vă spun că alba-neagra, ca înşelătorie de iarmaroc, era deja prezentă în fişa postului de nomad. Se vede treaba că şi-n Evul Mediu, şi-n Lipscaniul secolului XX, credulitatea mulţimii rămîne un loc de muncă pentru un spirit îndrăzneţ. Nu e nimic nou sub soare.

Cum spuneam, una cîte una, cetele au fost alungate din oraşele Europei civilizate. Scuze, poate sînt din nou incorect politic, însă civilizaţia, aşa cum se chinuia atunci s-o definească umanitatea europeană, excludea furtul şi cerşetoria. Asta în vreme ce pentru cetele de nomazi, ace