Bordura a intrat in viata bucuresteanului ca o amanta geloasa si pusa pe capatuiala. Plina de hachite si pretentii, l-a lasat cu buzunarul gol, un gust amar in gura, nervii prastie si convingerea ca n-are scapare. A ajuns sa blesteme ziua in care i-a iesit in cale. Farmecul inceputului s-a tranformat in ura neimpacata.
Tocita de comunism, pe jumatate ingropata in asfalt, calcata de roti si picioare, inundata de viiturile canalelor infundate, stropita de cainii vagabonzi si betivii tranzitiei, bordura marilor orase nu-si mai merita nici macar numele. Devenise propria-i fantoma. Decaderea ii era totala. Incercarile de a o reabilita cu ranga, de a o readuce la suprafata si a-i reda locul la marginea trotuarelor au fost un esec. Ca orice treaba facuta pe jumatate. Lipseau viziunea, intuitia afaceristului si misionarismul.
Bordura avea nevoie de o revolutie. si de un om pe masura. Nu ca in decembrie 1989. Omul se numeste Videanu si este primarul providential al bordurilor. Sub autoritatea lui, bordura a devenit emblema reformei radicale si doar votul uninominal in doua tururi de scrutin ar mai putea-o egala.
La inceput timid, cu sfiala in fata istoriei, vechile borduri au fost inlocuite pe ici, pe colo cu unele noi, patratoase si lipsite de eleganta. Un aer solid si trainic a inceput sa pluteasca in oras, anuntand parca marile schimbari ce aveau sa vina. Ele au intrecut insa orice asteptari si cea mai perversa imaginatie. Primele borduri schimbate au declansat un misterios eldorado. Firme care pana mai ieri-alaltaieri nu dadeau nici un semn de interes pentru trotuar si garnitura lui s-au reprofilat peste noapte si s-au aruncat in valtoarea noii afaceri. Contractele curgeau dintr-un corn al abundentei si mari averi s-au facut pe marginea bordurii. Marginind strazi desfundate, cu fata de cocota batrana greu incercata, adapostind gropi ranjind sarca
