Reportajul de fata a fost scris dupa cea de-a doua calatorie a revistei "Formula AS" in Croatia. Era pe la mijlocul lui septembrie, cand incepe sa vina toamna

Turnul clopotnitei se ridica exact pe varful dealului: alb, urias, cu acoperisul infipt in cerul nelinistit. Clopotele sunt actionate mecanic si cand bat reverbereaza asurzitor peste pustiul care se intinde imprejur: hatisuri salbatice, o biserica zavorata si cateva case abandonate, napadite de iedera. Nici o soapta. Doar vantul sarat care bate dinspre Adriatica suiera subtire, prevestind toamna care va veni. Sunt in Brdo, satul umbrelor, din care n-au mai ramas decat ruinele de piatra masiva ale catorva case bantuite de soapte; satul ai carui locuitori au plecat in cer sau in lumea cea larga si in care mai traieste un singur om: Iolanda. Batrana si bolnava Iolanda... Ultima.

Si totusi... biserica pare in buna randuiala, alba, curata, frumoasa, cimitirul are flori proaspete pe morminte, ca si cum un personaj nevazut ar avea grija de toate acestea. Bag de seama apoi o pisica portocalie, incremenita sub stejarul urias de langa turnul clopotnitei, si florile asezate in fata unei troite ce adaposteste un Crist trist si indurerat.

Sunt langa troita. Pisica portocalie priveste fix, nemiscata. Cristos este rastignit in spatele unui grilaj. In clipa in care clopotul marelui turn incepe sa bata, ridic privirile si o vad pe Iolanda in fata casei, cu un sal albastru infasurandu-i umerii. Sta in usa si ma priveste, fara sa spuna nici un cuvant, fara sa faca nici un gest. Ma apropii de ea si-o salut. "Bura zi", ii spun, asa cum stiu ca se spune in limba istro-romana, in vlaschi, "buna ziua". Batrana da din cap si schiteaza un zambet obosit, degetele ei strang salul de lana, caci batranei Iolanda ii este frig de la vant si de la singuratate si de la timpul care trece peste varful magurii parasite a satu