>> Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, învinuieşte autorităţile de la Roma că nu au cerut finanţarea unor programe de integrare a etniei rrome. Într-un interviu acordat >> Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, învinuieşte autorităţile de la Roma că nu au cerut finanţarea unor programe de integrare a etniei rrome.
Într-un interviu acordat cotidianului italian "La Repubblica", Barroso s-a referit la legislaţia europeană vizând drepturile minorităţilor de pe teritoriul Uniunii, dar şi la fondurile acordate unor ţări precum Bulgaria, Spania ori Polonia pentru concretizarea unor programe menite să faciliteze integrarea rromilor. Peninsula, susţine înaltul oficial, nu a apelat niciodată la astfel de fonduri.
Jose Manuel Barroso şi-a manifestat în primul rând mulţumirea faţă de faptul că Italia şi România par să fi ajuns la o înţelegere referitoare la fenomenul imigraţiei rromilor, dovadă fiind tocmai scrisoarea pe care premierii Călin Popescu Tăriceanu şi Romano Prodi au trimis-o Comisiei Europene.
Dar Barroso, relatează cotidianul italian, şi-a declarat nemulţumirea că Bucureştiul şi Roma par să "tragă la răspundere" Comisia, cerându-i să se implice mai mult în rezolvarea acestei probleme. "Aceasta este o responsabilitate naţională, a autorităţilor regionale şi locale. Ar fi inacceptabil ca cineva să aştepte ca forurile europene să se ocupe în mod direct de integrarea minorităţilor în teritoriu", a spus el.
Zero fonduri pentru Italia
Preşedintele CE a precizat că, pentru procesul de integrare a rromilor, au fost realizate instrumente financiare şi normative. Fondul social european prevede programe specifice pentru acest proces. "Am prevăzut 275 milioane de euro, şi, în plus, am dat României şi Bulgariei 60 de milioane pentru acest obiectiv, în strategie de preaderare.
Spania a primit 52 de milioan