>> Un post tv canadian a transmis un documentar ce evocă experimentele nucleare făcute de armată pe cobai umani. În 1957, 40 de militari canadieni au servit drept "material de studiu" pentru >> Un post tv canadian a transmis un documentar ce evocă experimentele nucleare făcute de armată pe cobai umani.
În 1957, 40 de militari canadieni au servit drept "material de studiu" pentru efectele deflagraţiilor radioactive. 50 de ani mai târziu, un documentar încearcă să facă lumină asupra evenimentelor de atunci. Guvernul canadian continuă să tacă.
Filmul documentar poartă semnătura producătorului Eric Ruel, care deţine în Montreal firma "Productions de la Ruelle inc.", specializată în realizarea unor pelicule de scurtmetraj, dar şi a unor filme cu subiecte de mare interes. "Bombes a retardements" ("Bombe cu efect întârziat"), prezentat pe posturile canadiene Global Television şi Canal D, a fost realizat cu ajutorul a trei veterani, care au rămas cu sechele grave în urma experienţelor nucleare prin care au fost nevoiţi să treacă.
"Ei sunt norocoşi", spune Ruel, "pentru că cei mai mulţi dintre soldaţi au murit de mult". Acum 10 ani, echipa lui Ruel a descoperit, într-o bibliotecă publică, un articol decupat dintr-un ziar vechi referitor la soldaţii canadieni trimişi, în 1957, în deşertul Nevada, alături de alţi militari americani. În urma acestei descoperiri, Ruel a început să "facă săpături" referitoare la această misiune "top secret".
"Îi vedeam plombele"
A aflat astfel că, în iulie 1957, 40 de soldaţi canadieni au fost duşi la baza "Desert Rock", aflată la circa 105 km de Las Vegas, în deşertul Nevada. După cum au declarat cei trei veterani, li s-a spus că sunt "fericiţii selecţionaţi" pentru o misiune la o unitate specială de antrenament. Pe parcursul următoarelor două luni, cei 40 de tineri au fost folosiţi pe post de cobai, particip