Mulţi dintre studenţii care se înscriu la modulul psihopedagogic nu îl termină
Tinerii ar lucra în învăţământ pentru un salariu de 1.000 lei minim
Să fii dascăl a devenit pentru mulţi dintre viitorii absolvenţi de facultate mai mult o chestiune de genul „e bine să avem siguranţa unui job, nu strică să ne facem profesori”. Posibilitatea unei cariere în învăţământ este privită cu reticienţă, motivul principal pe care tinerii îl invocă este că nu se simt motivaţi financiar.
Dacă unii dintre studenţi nu iau deloc în calcul un astfel de job, alţii afirmă că doar în cazuri extreme, dacă vor „eşua” în cariera la care visează cu adevărat, vor deveni profesori.
O condiţie obligatorie pentru a deveni dascăl este să urmezi modulul psihopedagogic pe durata anilor de studii în facultate. Cursul respectiv are statut de disciplină facultativă, atât în universităţile de stat, cât şi în cele private. Adriana şi Ana, studente, în cadrul Universităţii Bucureşti, ne-au spus că urmează acest curs în primul rând, pentru a avea siguranţa unui job după terminarea facultăţii. „Mi-ar plăcea să fiu profesor. Singurul lucru e că vreau un salariu bun. Am auzit că se vor mări salariile cadrelor didactice. Aş fi dispusă să lucrez în învăţământ, numai dacă aş câştiga de la început peste 1.000 RON lunar”, ne-a mărturisit Adriana.
Deşi urmează modulul, studenţii nu au de gând să devină profesori
„Mulţi colegi de-ai mei care şi-au ales acest curs în primii ani, au renunţat pe parcurs. Unii din prea multă comoditate sau din lipsă de timp, alţii pentru că au alte priorităţi şi nu intenţionează să devină profi. Cred că voi lucra în învăţământ, dar nu mă bazez numai pe asta, foarte posibil să mai am şi alt job”, ne-a spus Ana.Dana, studentă la ASE, ne-a mărturisit că urmează acest curs, dar că nu intenţionează nici pe departe să devină profesor. „Modulul respectiv este d