Cand l-am vazut prima oara, avea doar cateva saptamani si tocmai fusese adus in ograda bunicilor.

Era un ghemotoc maroniu, mancacios si cu codita neastamparata, care dormea mai tot timpul in culcusul sau de sub plita, scancind in somn. Numele i-a venit de la alinturile noastre: "catelu`, mititelu`, frumuselu`, scumpelu`".

Fiindca bunica era cea care se tot invartea pe langa plita (si cea care il hranea), intre reprizele de somn a inceput sa o insoteasca pretutindeni, incurcandu-i-se mereu printre picioare. Cand ea intra in casa si nu-l lasa sa o urmeze, se "razbuna" rozandu-i papucii sau mutand incaltarile bunicilor si presurile tocmai in mijlocul ograzii. Alintat si certat in fiecare zi, dolofanul nostru de catel s-a transformat treptat intr-un caine frumos, zvelt, mare amator de giumbuslucuri.

Pofta lui de joaca nu s-a redus nici dupa ce a fost inaintat la gradul de pazitor oficial al ograzii, desi a inceput sa-si arate autoritatea in fata celorlalte animale. Prin urmare, gainile bunicii au depasit recordurile pasaresti la sprint atunci cand au cutezat sa bea apa din vasul lui sau sa ciuguleasca resturile pranzului sau. Bun la suflet, Catelu le iarta uneori si le daruieste soarecii pe care ii prinde, dupa ce a obosit tot jucandu-se cu ei. El prefera placinta, merele si boabele de porumb.

Catelu mai fuge uneori noaptea de acasa, prinzandu-si zgarda cu labele din fata si tragandu-si capul inapoi pana ce se elibereaza. Intors din escapadele sale, accepta spasit mustrarile bunicilor si anunta zgomotos ca a revenit la datorie. Doar o singura data a lipsit mai multe zile si nopti, dar la intoarcere era plin de rani si semne care aratau ca fusese prins de cineva si batut. De atunci, i-a cam pierit cheful de plimbari nocturne.

Sa vedeti bucurie pe capul lui cand ii sosesc prietenii de joaca! Catelu recunoaste zgomotul masinii inca de la intr