Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viscol şi zăpadă la Rânca

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 noiembrie 2007 ·

Pentru a nu îngheţa de frig, zeci de turişti şi-au abandonat sâmbătă seară maşinile pe Drumul Naţional 67C dintre Novaci şi Rânca.Viscolul şi zăpada care în anumite locuri a depăşit 50 de centimetri au pus stăpânire în noaptea de sâmbătă spre duminică pe zona montană Rânca. Vântul a depăşit chiar şi 120 de kilometri pe oră. Un strat de zăpadă de o jumătate de metru a acoperit aproape doi kilometri din Drumul Naţional 67 C. Zeci de turişti care doreau să urce la cabanele şi hotelurile din staţiune au rămas blocaţi. Disperaţi că ar putea să îngheţe de frig, turiştii au anunţat salvamontiştii şi poliţia. Deşi utilajele de intervenţie au fost trimise la faţa locului de Drumurile Naţionale, carosabilul nu a putut fi curăţat de zăpadă, pentru a se ajunge la maşinile blocate. Viscolul foarte puternic a făcut imposibilă intervenţia drumarilor. Puse în situaţia de a-şi petrece noaptea în maşini, zeci de persoane şi-au abandonat autoturismele şi au căutat adăposturi. Drum deblocat, vreme potrivnică În urma intervenţiilor utilajelor, ieri înainte de prânz, s-a reuşit deblocarea Drumului Naţional 67C. Deszăpezirea a fost îngreunată şi de maşinile abandonate pe şosea. În ciuda vremii nefavorabile, sute de turişti au urcat şi au coborât ieri de la Rânca. Au urcat numai şoferii care aveau maşini puternice sau echipate cu lanţuri. „Prognozele meteo cu vânt de până la 120 kilometri pe oră s-au adeverit. Ieri-dimineaţa nu mai era nici o persoană în maşinile rămase în zăpadă. În cursul nopţii au fost câteva cazuri, dar doar pentru că oamenii nu doreau să plece din autoturisme. După miezul nopţii, când şi-au dat seama că nu pot să înainteze cu maşinile, aceştia au fost de acord să lase autoturismele acolo şi să coboare de pe munte“, a spus comisarul Constantin Cir, comandantul Poliţiei Novaci.

Pentru a nu îngheţa de frig, zeci de turişti şi-au abandonat sâmbătă seară maşinil

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°