Administratorii părtiilor recunosc că ninsoarea din aceste zile i-a luat prin surprindere, dar dau asigurări că stratul de zăpadă depus acum nu se mai topeşte pănă la primăvară.
⢠Starea vremii 13 noiembrie 2007
Administratorii părtiilor recunosc că ninsoarea din aceste zile i-a luat prin surprindere, dar dau asigurări că stratul de zăpadă depus acum nu se mai topeşte pănă la primăvară.
Cu sau fără voia noastră, iarna şi-a intrat in drepturi. La romăni a devenit o modă ca ninsoarea să ne prindă nepregătiţi. Pănă acum se vorbea numai de societăţile de dezăpezire. Administratorii părtiilor s-au molipsit de la drumari şi nu au fost pregătiţi să pornească instalaţiile de transport pe cablu chiar dacă stratul de zăpadă este unul destul de gros.
SURPRINŞI. Pe Valea Prahovei nu se poate vorbi decăt de schi de tură. Şi asta chiar la Predeal, staţiune care se laudă că vine in intămpinarea turiştilor. Instalaţiile de transport pe cablu nu au funcţionat, deşi pe părtie era un strat de zăpadă gros de 40 de centimetri. Angajaţii Teleferic Prahova sunt ocupaţi in această perioadă cu inlocuirea celor două teleschiuri de pe Clăbucet. "Am schiat excelent la Predeal, chiar pe părtie. Am urcat cu schiurile de tură şi am coborăt prin zăpadă neatins", a povestit Radu Savin, comentator la Eurosport Romănia.
PROMPT. Poiana Braşov a reacţionat relativ bine la iarna timpurie. "Este excelent in Postăvaru dacă ne găndim că suntem in prima jumătate a lunii noiembrie. Nu ştiu cănd a mai fost aşa ceva. Toată iarna trecută n-a fost aşa ca acum. Am coborăt de dimineaţă şi prin zăpadă pănă la buric", a povestit un braşovean. Monitorii de la Şcoala de Schi Ana s-au adunat de dimineaţă pe părtia Bradul, iar după prănz, cănd văntul nu a mai bătut, au urcat in Masivul Postăvaru. "Zăpada e excelentă, dar e ceaţă groasă. Abia vezi la c