Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci medalii pentru români

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 noiembrie 2007 ·

Sportivii români au reuşit cinci clasări pe podium la Grand Prix-ul de gimnastică artistică desfăşurat la Glasgow, victoriile fiind înregistrate de Steliana Nistor, la paralele, şi Daniel Popescu, la cal, un loc doi prin acelaşi Daniel Popescu, la sărituri, şi două locuri trei, prin Daniela Druncea şi Steliana Nistor, ambele la sol. La paralele, Steliana Nistor s-a impus cu o notă de 15.200 în faţa Dariei Zgoba (Ucraina), 15.050 de puncte, şi a Krystinei Palesova (Cehia), 15.000 de puncte. Vicecampioana mondială la individual compus s-a clasat doar pe locul cinci la bârnă, cu 14.875 de puncte, aparat câştigat de rusoaica Liudmila Iejova Grebenkova, cu 15.475 de puncte, urmată de Elyse Hopfner-Hibbs (Canada), 15.300 de puncte, şi Daria Zgoba, 15.200 de puncte. Nistor a ocupat locul trei la sol, cu 13.625 de puncte, la egalitate cu Daniela Druncea, aflată la primul podium în cadrul Cupei Mondiale. Primele două poziţii au fost ocupate în ordine de britanica Beth Tweddle, 14.550 de puncte, şi Nicole Pechancova (Cehia), 13.650 de puncte. La cal cu mânere, victoria a revenit lui Daniel Popescu (15.600 p), urmat în clasament de britanicul Louis Smith (15.425 p) şi slovenul Saso Bertoncelj (15.300 p), celălalt român, Cosmin Popescu, terminând pe locul 7, cu 14.950 p. Daniel Popescu a ocupat poziţia a doua la sărituri (15.937 p), după chinezul Du Wei (16.237 p), înaintea grecului Kosmidis Eleftherios (15.800 p). La inele, Robert Stănescu a încheiat pe locul 8, cu 14.600, victoria în această probă revenindu-i olandezului Yuri Van Gelder (16.400 p), urmat de chinezul Lu Bin (16.175 p) şi de rusul Aleksandr Balandin (15.900 p). Sportivii români au reuşit cinci clasări pe podium la Grand Prix-ul de gimnastică artistică desfăşurat la Glasgow, victoriile fiind înregistrate de Steliana Nistor, la paralele, şi Daniel Popescu, la cal, un loc doi prin acelaşi Daniel Popescu, la săritur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 52 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 52 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 38 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°