Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisie a ministrului de Interne din cauza unui poliţist beat

Publicat in Gandul, marți 13 noiembrie 2007 ·

Ministrul lituanian de Interne, Raimondas Sukys, şi şeful poliţiei naţionale au fost obligaţi să îşi prezinte demisiile, în urma unui accident rutier produs săptămâna trecută, în care trei copii de zece ani au fost omorâţi de un agent de poliţie în stare de ebrietate. Poliţistul care i-a lovit cu maşina pe cei trei copii a supravieţuit accidentului. „Sukys şi-a prezentat demisia. A fost o demisie de onoare şi a fost percepută drept o acţiune pozitivă”, a declarat Nemira Pumprickaite, purtător de cuvânt al premierului Gediminas Kirkilas, citat de AFP. Iniţial, Sukys i-a cerut şefului poliţiei naţionale, Vytautas Grigaravicius, să îşi asume responsabilitatea pentru accident şi să demisioneze, dar a fost refuzat.

Dar după o întâlnire cu preşedintele Valdas Adamkus şi în urma demisiei ministrului de Interne, Grigaravicius a acceptat în final să demisioneze. Potrivit legii lituaniene, şeful poliţiei naţionale este numit de preşedinte. Demisia de onoare a ministrului de Interne nu reprezintă o premieră pentru Lituania - singura ţară din Europa care şi-a demis vreodată un şef de stat, în aprilie 2004. Şi fostul preşedinte al Parlamentului, Arturas Palauskas, a fost obligat în urmă cu câţiva ani să se retragă din funcţie din „vina” angajaţilor. Arturas Palauskas a pierdut un vot de încredere cerut de colegii săi pentru simplul fapt că era la curent cu practica angajaţilor de a folosi automobilele instituţiei în interes personal. (A.M.M.)

Ministrul lituanian de Interne, Raimondas Sukys, şi şeful poliţiei naţionale au fost obligaţi să îşi prezinte demisiile, în urma unui accident rutier produs săptămâna trecută, în care trei copii de zece ani au fost omorâţi de un agent de poliţie în stare de ebrietate. Poliţistul care i-a lovit cu maşina pe cei trei copii a supravieţuit accidentului. „Sukys şi-a prezentat demisia. A fost o demisie de onoare şi a fost percepută

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 21 minute
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 11 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°