Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BT Aegon ţinteşte locul cinci pe piaţa pensiilor

Publicat in Adevarul, marți 13 noiembrie 2007 ·

Compania a anunţat un profit de 541 milioane de euro la nivel mondial şi o creştere de 51% a operaţiunilor de dezvoltare. Pe piaţa românească, BT Aegon ţinteşte locul cinci în topul Compania a anunţat un profit de 541 milioane de euro la nivel mondial şi o creştere de 51% a operaţiunilor de dezvoltare.

Pe piaţa românească, BT Aegon ţinteşte locul cinci în topul administratorilor de pensii private şi investeşte 42 milioane de euro în businessul de administrare a pensiilor private. Până la acest moment, fondul Vital înregistrează 67.700 de participanţi.

Compania olandeză de asigurări Aegon N.V. a anunţat un profit de 541 milioane de euro, înregistrând o creştere de 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006, când acesta s-a ridicat la valoarea de 367 milioane de euro.

Acest lucru se datorează, în principal, câştigurilor obţinute din investiţii. Vânzările asigurărilor de viaţă au crescut cu 12%, datorită creşterilor însemnate înregistrate în Anglia şi Ţările de Jos, iar valoarea operaţiunilor de new business, încheiate de Aegon, un indicator-cheie pentru profiturile viitoare, a crescut cu 51%.

În România, Aegon a înfiinţat alături de Banca Transilvania societatea pe acţiuni BT Aegon, ce administrează privat fondul de pensii VITAL. BT Aegon este una dintre cele 18 companii autorizate să administreze fonduri de pensii private obligatorii. În prezent, compania are o forţă de vânzări de peste 10.000 de agenţi, compusă din 5.300 agenţi de marketing din reţeaua proprie şi brokeri, cu care compania a încheiat parteneriate.

"BT Aegon Fond de Pensii vrea să ajungă între primii cinci jucători de pe piaţa pensiilor obligatorii din România, după atragerea a 500.000 de participanţi. Societatea va intra pe profit după aproximativ 8-10 ani", a precizat Silvia Sîrb, directorul general al firmei, încă de la lansarea companiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°