Lidera campionatului Spaniei, Real Madrid, s-a desprins la patru puncte de rivala Barcelona, care ocupă acum locul al treilea, dar pentru asta a transpirat serios. Elevii lui Bernd Schuster s-au impus la limită, cu 4-3, în partida jucată pe teren propriu cu Mallorca, în cadrul etapei a 12-a a campionatului Spaniei.
Campioana en-titre a deschis repede scorul, prin Robinho, după zece minute de joc, dar tot la fel de repede a devenit 1-1, pentru oaspeţi punctând Varela în minutul 12. Robinho a mai „lovit“ o dată în minutul 16 şi şi-a dus pentru a doua oară echipa în avantaj, dar Mallorca nu s-a lăsat mai prejos şi cu zece minute înainte de finalul primei părţi a înscris prin acelaşi Varela. La pauză, organizatorii partidei puteau scrie pe tabelă Robinho - Varela 2-2.
În partea secundă, Guiza, atacantul adus de Mallorca în vara acestui an de la Getafe, a marcat al treilea gol al oaspeţilor, iar Real se vedea condusă în faţa celor 70.000 de spectatori care au luat loc în tribunele stadionului „Santiago Bernabeu“. Până la urmă, oaspeţii au plecat acasă cu mâna goală, pentru că Raul (’61) şi Van Nistelrooy (’72) au întors rezultatul în favoarea madrilenilor.
Villarreal putea urca pe primul loc
În cazul în care ar fi făcut egal sau ar fi fost învinsă, Real Madrid ar fi pierdut poziţia de lider, în dauna celor de la Villarreal. „Submarinul galben“, revelaţia acestui campionat, i-a arătat Stelei cum poate fi învinsă FC Sevilla şi s-au impus pe „El Madrigal“ cu 3-2, ajungând pe locul al doilea în clasament, la un punct în spatele Realului. Franco a marcat primul gol al întâlnirii, în minutul 31, dar scorul la pauză a fost 1-1, după reuşita lui Kanoute (’35). În repriza a doua, pentru gazde au mai marcat Franco (’67) şi Fernandez (’86, penalti) şi Fabiano (’50) pentru oaspeţi. Sevilla a jucat în inferioritate numerică din minutul 44, când Da